ANAF a vândut miercuri un apartament care aparţinea lui Ioan Becali pentru 1,8 milioane lei

ANAF a vândut la prima licitație un apartament al lui Ioan Becali, evaluat inițial la 1 milion de lei, dar vândut cu aproape 1,9 milioane de lei. Fiscul a scos la vânzare imobilul din Calea Floreasca pentru a recupera prejudiciul  din „Dosarul Transferurilor”, anunță B1. 

ANAF a vândut un apartament al lui Ioan Becali

„SESCSR București a vândut la prima licitație, in data de 05.04.2023, imobil apartament situat in București, Calea Floreasca Nr 91-97, aparținând debitorului Becali Ioan, ds. nr.3134/3/2009, preț de evaluare 975.942 lei, preț adjudecare 1.842.885 lei”, anunță ANAF.

Potrivit ANAF, este vorba de un apartament compus din cinci camere și dependințe. Are suprafața totală de 118 mp și este situat în București, pe Calea Floreasca nr. 91-97, la etajul 1 al unui bloc cu regim de înălțime P+4E, edificat în anul 1990.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati