Inspectorii ANAF Antifraudă au confiscat 4,51 milioane de lei în urma unor controale desfăşurate în judeţul Prahova, după ce au descoperit activităţi de comercializare neautorizată de metale preţioase, în care aproape 12 kilograme de aur au fost topite şi vândute sub formă de lingouri fără documente legale.
„În urma analizelor de risc fiscal în domeniul comercializării metalelor preţioase, inspectorii ANAF Antifraudă Bucureşti au identificat opt firme din judeţul Prahova de la care au dispus confiscarea a 4,51 milioane de lei, deoarece au topit în lingouri aproape 12 kilograme de aur, pe care l-au vândut apoi fără autorizaţie. La acţiunile de control derulate în perioada 12.03.2026 – 28.04.2026 în judeţul Prahova au participat 14 inspectori ai Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală, care au verificat modalitatea respectării legislaţiei specifice privind evidenţa, provenienţa şi comercializarea bunurilor din metale preţioase. În urma verificării activităţii comerciale a societăţilor vizate, inspectorii DGAF au constatat abateri semnificative, precum lipsa documentelor de provenienţă a mărfurilor deţinute, prelucrarea metalelor preţioase sub formă de lingouri sau comercializarea fără autorizaţie legală”, se arată într-un comunicat ANAF.
Conform sursei citate, pentru sancţionarea încălcării prevederilor Legii nr. 93/2009 privind instituţiile financiare nebancare şi ale Legii nr. 296/2003 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung, inspectorii antifraudă fiscală au dispus amenzi totale de 105.000 de lei, confiscarea a 28,66 g bijuterii din aur şi diamante în valoare de 26.154 de lei şi confiscarea sumei de 4,51 milioane de lei, care reprezintă contravaloarea celor aproape 12 kg aur, comercializate sub formă de lingouri.
Pentru asigurarea unui mediu fiscal echitabil şi a protejării drepturilor consumatorilor, Direcţia Generală Antifraudă Fiscală din cadrul ANAF menţionează că va continua controalele în domeniile comerţ cu metale preţioase şi activităţi de amanet.
Sursa: Agerpres


