ANAF anunţă acţiuni de monitorizare şi control în domeniul comerţului cu flori

Inspectorii din cadrul Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) desfăşoară, în perioada 29 februarie – 8 martie 2024, activităţi de monitorizare şi control a contribuabililor care activează în domeniul comerţului cu plante ornamentale şi flori, conform unui comunicat al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF).

ANAF menţionează că aceste activităţi vor avea în vedere întreg lanţul de tranzacţionare, de la momentul achiziţiei interne, intracomunitare sau importului, până la momentul vânzării către clientul final, persoană fizică sau juridică.

Potrivit sursei citate, verificările antifraudă se efectuează ca urmare a analizelor de risc şi a activităţilor specifice desfăşurate de inspectorii DGAF pe linia combaterii activităţilor ilicite economice.

De asemenea, se precizează că acţiunile Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală sunt axate pe prevenirea, descoperirea şi combaterea evaziunii fiscale, ca premisă pentru creşterea colectării şi consolidarea unui mediu concurenţial corect, propice funcţionării contribuabililor de bună-credinţă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati