Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a demarat o serie de controale la nivel naţional pentru a preveni şi combate eventualele practici de neconformare fiscală, pe fondul evoluţiei preţurilor pe piaţa combustibililor, a anunţat instituţia, printr-un comunicat.
Acţiunile vizează întreg lanţul de distribuţie, de la importatori şi depozitari până la comercianţii finali, cu scopul de a identifica operatorii economici care acţionează pentru a-şi crea avantaje fiscale în contextul actual, prin majorarea artificială a costurilor de achiziţie/producţie.
Inspectorii ANAF verifică situaţiile în care există suspiciuni de fraudă fiscală asociată cu practici care pot afecta corectitudinea pieţei. În cazurile în care faptele constatate sunt de natură să afecteze concurenţa loială ori interesele consumatorului, prin practici speculative, vor fi sesizate instituţiile abilitate ale statului.
Scopul acţiunilor ANAF este asigurarea conformării fiscale şi a unui mediu concurenţial corect, ca premisă pentru o stabilizare a pieţei carburanţilor în această perioadă, precizează sursa citată.


