ANAF i-a luat în vizor pe influencerii din România și vrea să verifice dacă aceștia își plătesc impozitele pe banii pe care îi câștigă.
Din ultimele date, ANAF-ul îi vizează pe 150 de creatori de conținut, care realizează venituri de peste 150 de milioane de lei.
Cel mai mult a câștigat un influencer care, în decurs de 5 ani, a avut venituri de 6,1 milioane de lei, scrie Antena3 CNN.
Toate aceste venituri trebuie declarate la ANAF prin declarația unică, în cazul în care veniturile sunt realizate în calitate persoană fizică.
Sunt, însă, mulți creatori de conținut care au și firme.
Pe lângă activitatea de pe rețelele de socializare, ANAF a luat în vizor și aceste companii, 31 la număr.
La 17 dintre ele au fost găsite nereguli: fie nu erau declarate corect veniturile, fie cheltuielile pe care le-au declarat erau mai mari în acte decât erau în realitate.
În ultimii ani, la noi în țară s-a dezvoltat foarte mult activitatea de creator de conținut iar veniturile realizate sunt inclusiv din contracte de publicitate pe rețelele de socializare. Persoane cu o anumită notorietate, precum Dorian Popa sau Adelina Pestrițu, au firme prin care încasează venituri, în calitate de creatori de conținut.