Cheltuielile cu autovehiculele de serviciu, de la combustibil şi leasing până la TVA, impozit pe venit şi contribuţii salariale, au devenit una dintre principalele surse de ajustări fiscale şi dispute în controalele recente ale ANAF, în condiţiile în care diferenţa dintre deductibilitatea limitată la 50% şi cea integrală de 100% este analizată tot mai atent de autorităţi, potrivit unei analize semnate de specialiştii EY România.
„Pentru multe companii, cheltuielile cu autovehiculele de serviciu au fost ani la rând un capitol tratat aproape mecanic: facturi recurente, reguli aplicate constant şi puţine întrebări din partea autorităţilor. Acest „detaliu” fiscal a urcat însă rapid în topul priorităţilor ANAF. În controalele recente, tratamentul cheltuielilor auto – de la combustibil şi leasing, până la TVA, impozit pe venit şi contribuţii salariale – a devenit una dintre cele mai frecvente surse de ajustări fiscale şi dispute cu inspectorii. Iar experienţa recentă arată că diferenţele dintre politica internă, practica operaţională şi tratamentul fiscal pot deveni rapid puncte sensibile într-o inspecţie ANAF”, se menţionează într-o analiză semnată de Costin Manta, Partener, Taxe Indirecte, EY România şi Teona Mierlă, Manager, Taxe Directe, EY România.
Conform sursei citate, autovehiculele sunt printre puţinele active care „trăiesc” simultan în mai multe zone fiscale, şi anume: impozit pe profit, TVA, impozit pe venit şi contribuţii salariale.
În plus, ele se află la intersecţia dintre activitatea economică şi uzul personal, o zonă unde interpretările pot varia, iar documentarea devine esenţială.
„În acest context, diferenţa dintre deductibilitatea fiscală limitată (50%) şi deductibilitatea fiscală integrală (100%) nu mai este o chestiune de opţiune contabilă, ci un subiect de risc fiscal real, analizat în profunzime de autorităţi. De aici şi interesul autorităţilor pentru încadrarea corectă a cheltuielilor între deductibilitate fiscală limitată şi deductibilitate fiscală integrală. În esenţă, tratamentul fiscal al cheltuielilor auto gravitează în jurul unei întrebări-cheie: sunt autovehiculele utilizate exclusiv în scopul activităţii economice sau nu?”, susţin autorii analizei.
Potrivit EY, aici se pot înregistra două cazuri. Unul dintre acestea este reprezentat de utilizare mixtă (economic şi personal). În această situaţie, legislaţia fiscală prevede, ca regulă generală, limitarea deductibilităţii la 50% pentru cheltuielile şi TVA aferente autovehiculelor (cu excepţia amortizării, deductibilă doar în limita a 1.500 lei pe lună).
„Această abordare este frecvent întâlnită în practică şi, important de reţinut, nu condiţionează deductibilitatea de întocmirea foilor de parcurs. În cadrul companiilor cu flote auto semnificative se poate dovedi dificilă întocmirea şi verificarea foilor de parcurs pentru a putea susţine deductibilitatea integrală a cheltuielilor auto şi a TVA aferentă, astfel că un număr semnificativ de companii preferă această abordare prudentă”, susţin autorii analizei.
A doua situaţie este reprezentată de utilizare exclusivă în scopul activităţii economice/excepţii, doar în măsura în care societatea poate susţine că autovehiculele sunt utilizate exclusiv în scop profesional ori se încadrează în anumite categorii (de exemplu, agenţi de vânzări, servicii taximetrie, curierat), se poate discuta despre deductibilitate integrală a cheltuielilor şi a TVA (100%).
„Această abordare vine însă la pachet cu un nivel mai ridicat de analiză şi documentare şi este, în mod natural, un punct de interes crescut pentru autorităţile fiscale. În acest scenariu, pentru a putea susţine deductibilitatea cheltuielilor auto şi a TVA aferentă este obligatorie întocmirea foilor de parcurs care să dovedească utilizarea flotei auto în scopul activitităţii economice. Ţinând cont de deductibilitatea fiscală integrală aplicabilă în acest caz, şi nivelul de interes din partea organelor de inspecţie fiscală este sporit”, se mai arată în comunicat.
Conform sursei citate, câteva categorii de documente sunt recurente în verificările fiscale: politica internă privind utilizarea autovehiculelor; documente financiar contabile care reflectă cheltuielile suportate de societate şi documente justificative privind modul de utilizare a autovehiculelor de serviciu, acolo unde se susţine utilizarea exclusivă în scop profesional, precum foi de parcurs ce conţin informaţiile minime prevăzute de lege.
Important de subliniat este faptul că nu lipsa unui document singular generează automat risc, ci lipsa de coerenţă între documente, practică şi tratamentul fiscal ales.
„Deşi discuţiile din jurul controalelor fiscale se concentrează adesea exclusiv pe riscuri şi obligaţii suplimentare, cadrul procedural oferă şi garanţii importante contribuabilului. Din punct de vedere procedural, organul fiscal este obligat ca, pe durata desfăşurării inspecţiei fiscale, să manifeste obiectivitate şi să ia în considerare nu doar interesul public pe care îl protejează prin activitatea sa şi dreptul de apreciere de care dispune, ci şi interesele persoanei administrate, adică ale contribuabilului verificat, pentru a determina cu exactitate situaţia fiscală reală a acestuia”, se mai arată în document.
Astfel, dacă organul fiscal constată, pe baza probelor, că un contribuabil a dedus o sumă de TVA mai mică decât cea la care are dreptul conform legislaţiei aplicabile, acesta este obligat să examineze şi să constate şi existenţa unei creanţe a contribuabilului faţă de stat, ce rezultă din faptul că persoana administrată a aplicat un tratament fiscal care i-a fost nefavorabil şi nu doar să stabilească obligaţii fiscale suplimentare.
Prin urmare, dacă inspectorii fiscali descoperă, pe baza documentelor, că un contribuabil a dedus o valoare de TVA mai mică decât cea la care avea dreptul potrivit legii, aceştia trebuie nu doar să stabilească eventuale obligaţii suplimentare, ci şi să recunoască dreptul contribuabilului de a recupera diferenţa în favoarea sa, atunci când acesta a aplicat un tratament fiscal defavorabil propriei situaţii, mai arată analiza.
Această obligaţie a organului fiscal de a examina atent şi exhaustiv cazul pe care îl investighează, reprezintă o obligaţie de diligenţă recunoscută în mod constant atât în jurisprudenţa naţională cât şi în cea europeană.
Prin urmare, legiuitorul a reglementat explicit această conduită activă a organului fiscal, tocmai pentru a echilibra raportul de forţe dintre autorităţi şi contribuabil în cadrul procedurii administrativ-fiscale.
Astfel, dispoziţiile legale prevăd nu doar dreptul inspectorilor de a verifica şi stabili sume suplimentare datorate, ci şi obligaţia de a identifica şi eventualele diferenţe în minus faţă de obligaţiile declarate sau stabilite iniţial.
Potrivit specialiştilor EY, acum este un moment bun pentru o revizuire a politicii auto şi a tratamentului fiscal aferent. Contextul actual reprezintă un moment potrivit pentru ca fiecare să se întrebe dacă poate susţine tratamentul fiscal aplicat. De asemenea, trebuie să se verifice dacă există foi de parcurs ce conţin informaţiile minime cerute de lege, dacă există o coerenţă între politica auto, practică şi modul de deductibilitate ales.
„Într-un context în care autorităţile fiscale îşi rafinează tot mai mult abordările, o analiză proactivă poate face diferenţa între un control gestionabil şi ajustări semnificative”, se mai arată în document.
EY furnizează, prin intermediul celor peste 1.000 de angajaţi din România şi Republica Moldova, servicii integrate de audit, asistenţă fiscală, juridică, strategie şi tranzacţii, consultanţă către companii multinaţionale şi locale.
Sursa: AGERPRES
