ANAF va solicita firmelor de curierat să raporteze trimiterile cu plata ramburs de mărfuri comandate online

0
436
Pixabay

ANAF va solicita firmelor de curierat să raporteze trimiterile cu plata ramburs de mărfuri comandate online, conform unui proiect de hotărâre de guvern.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, spune că prevederea conform căreia firmele de curierat ar urma să raporteze la ANAF detalii referitoare la persoanele care au plătit ramburs pentru produsele comandate online vizează o colectare mai bună a taxelor şi impozitelor.

Avem în România o creştere economică importantă, dar rămâne această provocare a colectării de taxe şi impozite şi aici, din păcate, nu stăm la fel de bine, ca atare eforturile pe care Guvernul trebuie să le facă şi în conformitate cu obligaţiile pe care le are la nivel european şi în conformitate cu potenţialul pe care România îl deţine în acest sens să facă toate demersurile legale astfel încât taxele şi impozitele să fie plătite de toată lumea. Practic, putem să privim acest mod de a gestiona această chestiune într-un mod similar cu ceea ce se întâmplă cu Radarul Mărfurilor.

Practic, reglementarea în această zonă nu face decât să ajute statul român să poată colecta taxele şi impozitele de care este nevoie ca bugetul naţional să poată furniza serviciile pe care cetăţenii români le aşteaptă, a explicat Cărbunaru, la finalul şedinţei de Guvern, potrivit Agerpres.

Purtătorul de cuvânt al Executivului a adăugat că, după publicarea în Monitorul Oficial a Ordonanţei care cuprinde şi reglementarea în zona comerţului electronic, intrarea în vigoare se va face la data menţionată în actul normativ.

El a mai spus că există o diferenţă destul de mare între taxele pe care Guvernul ar urma să le încaseze şi cele încasate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.