ANALIZĂ Cele mai bune zone de locuit și cele mai ieftine din București

Cartierele Eroii Revoluţiei, Popeşti-Leordeni şi Pantelimon sunt primele trei pe care ar trebui să le aibă în vedere cei care îşi caută o locuinţă sau vor să investească în Capitală, acestea fiind cele mai bune zone de locuit din punct de vedere al indicelui calitate – preţ, potrivit unei analize realizate de o companie de consultanţă imobiliară.

„Deja există, la nivelul pieţei, date despre cartierele cele mai sigure, mai aglomerate, mai moderne sau cele mai ieftine. Indicele calitate-preţ merge mai departe de atât şi ia în considerare zece factori de analiză a calităţii imobiliare a unei zone, cât şi preţurile comparabile per mp util pentru construcţii noi, iar de aici apar şi surprizele.

Cu cât indicele la nivel procentual este mai mare, cu atât echilibrul dintre calitatea zonei şi preţul aferent imobilelor noi este mai bun – aceasta reflectându-se într-o investiţie profitabilă pentru un potenţial cumpărător. Astfel, punând în balanţă toate aceste elemente, am conturat un top al zonelor din Bucureşti care să îi ajute pe cei care vor să se mute sau să investească inteligent în domeniul imobiliar, în Capitală”, a explicat Cristian Nicola, fondatorul Investpoint, potrivit agerpres.ro.

Cu un indice preţ – calitate de 154%, zona Eroii Revoluţiei este cea mai profitabilă investiţie, potrivit topului întocmit de consultanţii imobiliari, urmată de Popeşti – Leordeni (147%), Pantelimon (145%), Drumul Taberei (143%) şi Chiajna – Roşu (138%).

Cei 10 factori de analiză a calităţii luaţi în considerare de către specialiştii Investpoint în realizarea topului sunt procentul de spaţiu verde al zonei (parcuri, zone înverzite), timpul în se poate ajunge la cea mai apropiată staţie de metrou, distanţa faţă de Piaţa Victoriei, distanţa (în minute de mers pe jos) de cel mai apropiat hipermarket, valoarea acceleraţiei solului în cazul unui seism major (conform hărţii de risc seismic Bucureşti), nivelul de zgomot mediu la nivelul zonei, în special pe timp de noapte (conform hărţii zgomotului pe timp de noapte de pe site-ul PMB), densitatea medie pe mp pe zonă (nivelul aglomerării urbane), numărul construcţiilor noi din zona analizată (exemplu: 30% dezvoltat între 1960-1990, 60% dezvoltat 1990-2010 şi 10% dezvoltat între 2010 şi 2020), numărul de unităţi de învăţământ (grădiniţe, şcoli, universităţi) ce deservesc zona şi numărul de spitale/policlinici ce deservesc zona.

Unde sunt cele mai ieftine apartamente

În ceea ce priveşte preţurile medii pentru apartamente noi de două camere, cele mai ieftine apartamente se găsesc în cartierele Chiajna-Roşu, Ferentari şi Popeşti Leordeni. Costurile pe metru pătrat util sunt de 840 euro, 980 euro, respectiv 1.040 euro. Aceasta în timp ce preţul mediu pe Bucureşti, pentru apartamentele noi, de două camere, este de 1.640 euro/mp, precizează experţii imobiliari.

Cele trei zone din Bucureşti cu cel mai bun standard al locuirii, din punct de vedere imobiliar, sunt Cotroceni, Primăverii şi Herăstrău.

„Din experienţa studiilor de fezabilitate efectuate de-a lungul anilor, am observat că obişnuinţa este cel mai important factor în alegerea unei locuinţe. Astfel, dacă o persoană s-a obişnuit în zona Romană-Victoriei şi s-a familiarizat cu magazinele, parcurile şi zonele de interes ale cartierului, este foarte dificil să facă mutarea spre Popeşti-Leordeni sau Chiajna-Roşu – chiar dacă nivelul preţurilor nu este comparabil.

Un exemplu elocvent se referă la persoanele în vârstă, ce preferă să locuiască în cartierele centrale ale Bucureştiului, în locaţii scumpe, dar neamenajate, în ciuda raţionamentului care ne arată că dacă s-ar muta spre o zonă periferică ar avea destui bani pentru un apartament nou şi ar rămâne cu un surplus de lichidităţi. Pentru aceştia, calitatea vieţii în zonele centrale nu poate fi compensată cu sumele de bani sau confortul interior al unui apartament nou în zonele periferice ale Bucureştiului”, a explicat Cristian Nicola, fondatorul Investpoint.

Investpoint este o companie de consultanţă în domeniul imobiliar şi oferă servicii precum tranzacţii imobiliare specializate, evaluări imobiliare şi de afaceri, studii de fezabilitate şi dezvoltare, consultanţă în analiza de cashflow şi investiţii imobiliare.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati