ANALIZĂ Cum se descurcă șoferii STB atunci când nu au aer condiționat: ”Vatmanii evită să atingă bordul din tablă”

Asociația Metrou Ușor a făcut o analiză privind aerul condiționat în vehiculele STB, o problemă pregnantă vara atât pentru călători, dar mai ales pentru șoferii care petrec opt ore în cabinele pentru condus.
Instalațiile defecte îi determina pe șoferi să apeleze la soluții depășite pentru secolul XXI, potrivit sursei citate. ”Ca soluții disperate, mulți circulă cu ușa cabinei deschisă, ca pe vremuri, în timp ce vatmanii evită să atingă bordul din tablă, care se încinge până la temperaturi foarte ridicate”, scrie Asociația Metrou Ușor.

Circa 1.000 de autovehicule din flota STB încă au instalații defecte

Cu toate că, în ultimii trei ani, în flota STB au intrat 530 de autobuze noi, cu toate dotările necesare, încă există 1.000 vechi, care au instalații defecte, sau rămase fără agent de răcire.
”Din neputință, unii șoferi au improvizat hârtii A4 prin care anunță că AC-ul este defect (foto 1), altfel suportând toată ziua supărările justificate ale pasagerilor. Mai rău, la momentul redactării postării, 90 de astfel de autobuze dotate cu AC stau defecte sau imobilizate în garaje, unele dintre ele de peste 6 ani.
Foto: Facebook / Asociatia Metrou Usor
Din cele 500 de #autobuze Citaro Euro 3, 150 au primit aftermarket instalații AC în 2018 , însă problemele sunt grave în continuare. Dintre acestea, 22 de autobuze sunt imobilizate în garaje. În cazul celor care circulă, o bună parte din unitățile AC fie nu sunt funcționale, fie nu sunt pornite de șoferi, posibile cauze fiind lipsa de instruire și lipsa de directive de la nivelul STB.”, arată sursa citată.

Doar 100 de troleibuze sunt dotate cu AC

Situația nu este diferință nici în cazul troleibuzelor, doar 100 fiind dotate cu unități AC, iar dintre acestea nu toate funcționează deoarece sursele de alimentare ale troleibuzelor nu au fost schimbate cu unele mai puternice, care să suporte climatizarea. Ele au fost livrate, inițial, fără AC, în intervalul 2006-2008.
În cazul tramvaielor s-a recurs la instalații montate tot ulterior, ele nefiind prevăzute inițial, dar nu toate vagoanele permit instalarea unităților AC pe plafon.
Foto: Facebook / Asociatia Metrou Usor

Cum se descurcă șoferii STB atunci când nu au aer condiționat

„Dacă pasagerii sunt supuși unui stres termic pentru un timp limitat, nu același lucru se poate spune și în cazul personalului #STB. Șoferii și vatmanii sunt afectați cel puțîn 8 ore de lipsa sau de defecțiunea AC în cabina, consecințele fiind scăderea capacității de concentrare din cauza temperaturilor ridicate.
Ca soluții disperate, mulți circulă cu ușa cabinei deschisă, ca pe vremuri, în timp ce vatmanii evită să atingă bordul din tablă, care se încinge până la temperaturi foarte ridicate”, scrie Asociația Metrou Ușor pe Facebook.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati