Anchetă în București după ce doi bătrâni au căzut de la etajul al şaptelea al unui bloc din Sectorul 2

Poliţiştii şi procurorii din Bucureşti fac cercetări în cazul decesului a două persoane în vârstă de 89 de ani – un bărbat şi o femeie – care au căzut, vineri, de la etajul al şaptelea al unui bloc din Sectorul 2.

“ln data de 23 septembrie a.c., în jurul orei 12:10, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Secţia 6 Poliţie a fost sesizată, prin apel 112, despre faptul că un bărbat şi o femeie s-ar fi precipitat de la etajul 7 al unui bloc, situat în Sectorul 2. La faţa locului s-au deplasat echipaje de prim ajutor, precum şi poliţişti din cadrul secţiei. În pofida eforturilor personalului medical, a fost declarat decesul celor două persoane, ambele în vârstă de 89 de ani”, a transmis Poliţia municipiului Bucureşti.
Ancheta în urma căreia se vor stabili cauzele şi condiţiile în care s-a produs decesul a fost preluată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Omoruri din Poliţia Capitalei.
Trupurile neînsufleţite vor fi transportate la INML în vederea efectuării necropsiei.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati