Anchetă în cazul petrecerii private de la Olimp la care a participat și Andreea Esca

Poliția Română a cerut IPJ Constanța să facă verificări după apariția imaginilor de la petrecerea privată de la inaugurarea unui hotel din stațiunea Olimp, unde nu ar fi fost respectate regulile de distanțare fizică și mulți dintre participanți nu au purtat mască de protecție.

Reprezentanții IPJ au declarat că luni 13 iulie, ”polițiști din cadrul IPJ Constanța s-au autosesizat în urma imaginilor din spațiul public și au luat legătura cu reprezentanții Direcției de Sănătate Publică, urmând a acorda sprijin în verificarea tuturor aspectelor și luarea unor măsuri, dacă se impune”, scrie Libertatea.

Imaginile care au apărut în spațiul public, referitoare la inaugurarea unui hotel din stațiunea Olimp, sunt din 26-27 iunie 2020, de la un eveniment care a avut loc în aer liber, au precizat sursele citate.

”Polițiștii stațiunii Olimp au efectuat verificări la acel moment, au făcut recomandări ca invitații să fie așezați la mese astfel încât să se păstreze distanțarea, ulterior luându-se măsurile necesare pentru a se conforma”, au spus reprezentanții IPJ Constanța.

Aceștia au precizat că personalul hotelului purta măști și mănuși de protecție, iar pe un coridor exista și un aparat de termoscanare.Polițiștii știu din 26 iulie cine sunt persoanele care au fost prezente la petrecere.

”Polițiștii au întocmit un proces-verbal cuprinzând inclusiv datele consemnate în declarațiile pe proprie răspundere ale invitaților cu privire la prevenirea și combaterea infecțiilor cu coronavirus (COVID-19)”, a precizat IPJ. Reprezentanții Poliției din Constanța spun că încă de la data petrecerii au înștiințat reprezentanții Direcției de Sănătate Publică, Direcției Sanitar-Veterinare și ai Inspectoratului Județean de Jandarmi despre organizarea evenimentului.

Petrecerea a avut loc în urmă cu aproape trei săptămâni, la inaugurarea complexului de patru stele Novum by the Sea, în stațiunea Olimp. La eveniment, mediatizat atunci de Pro TV, au participat zeci de persoane, printre care și Andreea Esca, alături de artiști și influenceri.

Pe 9 iulie, PRO TV a trimis preventiv o notificare stranie către redacțiile de presă, prin care le interzicea jurnaliștilor să scrie despre angajații infectați cu coronavirus ai postului. Nimeni nu scrisese până atunci despre așa ceva, dar sursele Libertatea vorbeau despre mai multe îmbolnăviri. O zi mai târziu, televiziunea trimitea un comunicat prin care anunța că mai mulți angajați au fost infectați.

 

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati