Andrei Baciu (PNL Sector 3): Nu putem vorbi despre o Capitală europeană cât timp oamenii așteaptă autobuzul în stradă, pe carosabil și pe câmp

Liderul PNL Sector 3, Andrei Baciu, susține că „nu putem vorbi despre o Capitală europeană cât timp oamenii așteaptă autobuzul în stradă, pe carosabil și pe câmp, la 2 metri de linia de tren”.

„Nu m-aș simți niciodată confortabil știind că familia mea trebuie să traverseze o șină de tren încât să ajungă acasă. Din păcate, este un scenariu zilnic, prin care trec mulți locuitori ai cartierului 23 August.

Un oraș european este construit și în jurul unui transport în comun civilizat și ușor de folosit. Asta vrem și noi în cartierul 23 August.

Sănătate și siguranță. Pentru noi și familiile noastre. Astea ne dorim cu toții. Asta, și încă ceva: dreptul să trăim în aceleași condiții, fie că locuim în centrul Capitalei fie că stăm la periferie. Să avem șanse egale. Asta mi-au spus astăzi și cei care stau în cartierul 23 august din sectorul 3. Că s-au săturat să fie tratați ca cetățeni de categoria a 2-a. Este unul dintre motivele pentru care m-am întors din Franța. Să contribui la construirea unei Românii în care să simțim cu toții că avem aceleași șanse.

Felicitari echipei S3 pentru că a gasit soluțiile potrivite. Mulțumesc și celor peste 600 de locuitori ai sectorului 3 care au fost astăzi alături de mine. Mulțumim lui Sebastian Burduja că susține demersurile noastre.

Împreună schimbăm Bucureștiul!  Împreună schimbăm cartierul 23 August, un loc în care oamenii merită siguranță și transport civilizat!”, a scris Baciu, pe Facebook.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati