Angajarea asistenților în spitale ar putea fi condiționată de examenul de bacalaureat

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, consideră că înscrierea la şcolile post-liceale pentru asistenţi medicali trebuie să presupună promovarea examenului de bacalaureat, precizând că trebuie găsită o soluţie pentru creşterea calităţii pregătirii celor care acced la aceste şcoli postliceale.

Rafila a fost întrebat, miercuri, dacă va vorbi cu ministrul Educaţiei pentru reevaluarea şcolilor post-liceale pentru asistente, având în vedere că multe asistente nu au promovat examenul organizat pentru încadrare pe posturile ocupate în cadrul stării de alertă.

Asistentele nu se vor mai putea angaja în spitale dacă nu au examen de bacalaureat

“Acolo avem o problemă pe care o cunosc, am discutat-o cu Ordinul Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România. O cunosc chiar foarte bine, preşedintele acestei organizaţii este consilierul meu onorific şi în mod evident cred că trebuie să înţelegem că această profesiune de asistent medical, care este o profesiune liberală în Uniunea Europeană, la fel ca şi cea de medic, presupune competenţe profesionale solide şi dacă am făcut acest pas spre asistenţii medicali cu studii superioare pentru că există facultăţi de asistenţi medicali la toate universităţile de medicină şi farmacie din România, trebuie să înţelegem că şi învăţământul postliceal trebuie să ajungă într-o situaţie în care admiterea la aceste şcoli să presupună promovarea examenului de bacalaureat.

Este un punct de vedere pe care îl am eu ca şi profesor, nu neapărat ca şi ministru al Sănătăţii, dar aveţi dreptate, calitatea şi modul în care se dezvoltă profesional un asistent medical sunt extrem de importante, iar înscrierea la şcolile postliceale a celor care au examen de bacalaureat mi se pare absolut firească”, a transmis Alexandru Rafila, potrivit ziare.com.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati