Angajații Direcției de Mediu de la Primăria Capitalei vor fi însoțiți de reprezentanți ai Poliției Locale, atunci când intervin în urma sesizărilor referitoare la tăieri și defrișări ilegale, a anunțat, miercuri, administratorul public al Municipiului București, Lucian Judele.
Măsura este justificată de faptul că, atunci când intervin în urma sesizărilor, angajații Direcției de Mediu se confruntă cu ‘agresivitatea verbală și fizică’ a celor vizați, a scris Judele, pe Facebook.
”Ori de câte ori angajații Direcției de Mediu din cadrul Primăria Municipiului București intervin în urma sesizărilor privind defrișări sau tăieri ilegale, aceștia se confruntă cu agresivitate verbală și fizică din partea celor vizați de controale. Pentru a proteja angajații și a asigura buna desfășurare a verificărilor, începând de astăzi, aceste intervenții se vor desfășura în prezența reprezentanților Poliției Locale”, a precizat Lucian Judele.
El a menționat că marți a verificat două sesizări primite de la cetățeni referitoare la toaletarea unor arbori de pe Strada Avrig și lucrările la un loc de joacă din Parcul Tribunalului.
Pe Strada Avrig, sesizarea viza ‘o așa-zisă toaletare a arborilor, care, în realitate, nu avea nicio justificare’, a afirmat Judele.
”Nu exista niciun aviz pentru astfel de intervenții, iar tăierile au fost realizate incorect, afectând echilibrul arborilor. Ramurile de la baza coroanei asigură stabilitate, iar eliminarea lor îi face vulnerabili la vânt și intemperii, crescând riscul de accidente. Vom verifica cine a ordonat aceste lucrări și vom lua măsurile necesare”, a transmis administratorul public al Capitalei.
La reamenajarea spațiului de joacă din Parcului Tribunalului (Sfinții Apostoli) s-a turnat tartan în jurul arborilor.
”Această practică afectează grav sănătatea arborilor, deoarece tartanul se încinge puternic vara, distruge microflora solului și favorizează uscarea copacilor. Antreprenorul prezent la fața locului nu a putut prezenta autorizația pentru aceste lucrări. Urmează ca cei de la Poliția Locală a Primăriei Municipiului București să verifice legalitatea tuturor avizelor/autorizațiilor”, a explicat Lucian Judele.
Potrivit acestuia, Bucureștiul are nevoie de o abordare ‘responsabilă’ în protejarea spațiilor verzi, ‘nu de intervenții care distrug arborii și pun în pericol siguranța’ oamenilor. Autoritățile locale vor continua să monitorizeze și să intervină acolo unde este necesar, a subliniat Judele.