Angajaţii Loteriei Române protestează la Ministerul Finanţelor

Sindicatul Naţional „Loteria Română”, reprezentativ la nivelul companiei cu aproape 80% dintre angajaţi, va protesta timp de patru zile (5 – 8 martie 2024) la Ministerul Finanţelor, între orele 10:00 – 12:00, din cauza tergiversării nejustificate a adoptării Memorandumului de excludere a Loteriei Române de la prevederile Legii 296/2023.

Sindicatul respinge reducerea prin lege a drepturilor angajaţilor companiei şi anunţă că va uza de toate pârghiile legale, inclusiv greva generală pentru a le apăra.

„Din punct de vedere sindical, s-au făcut toate eforturile necesare exceptării Loteriei Române de la prevederile Legii 296/2023, prin care sunt diminuate drepturi ale salariaţilor, negociate şi stabilite prin contractul colectiv de muncă. Astfel, ca efect al acestei legi şi al măsurilor de taxare suplimentară a tichetelor de masă şi voucherelor de vacanţă, veniturile salariaţilor se diminuează cu peste 10%. Adăugând efectul inflaţiei asupra salariilor, rezultă o diminuare a veniturilor reale nete cu aproximativ 20%. Menţionăm că majoritatea salariaţilor CNLR sunt încadraţi aproape de salariul minim naţional”, se precizează într-un comunicat al sindicatului din Loteria Română, afiliat la Confederaţia Naţională Sindicală „Cartel ALFA”, remis AGERPRES.

Potrivit sursei citate, de la apariţia Legii 296/2023 sindicatul a făcut nenumărate demersuri către conducerea companiei, către Ministerul Economiei – for tutelar, Ministerul Finanţelor şi chiar către premierul Marcel Ciolacu, fără a primi, însă, un răspuns concret. Ministrul Economiei, Radu Oprea, a comunicat sindicaliştilor, prin adresa 1798/16.02.2024, că „prin reorganizarea companiei (hotărâtă să intre în vigoare la 1 aprilie 2024) nu va fi diminuat niciun drept al salariaţilor cuprins în Contractul Colectiv de Muncă, în vigoare”.

„Această situaţie este flagrant contrazisă de proiectul Bugetului de Venituri şi Cheltuieli al CNLR-SA/2024. Din informaţiile obţinute neoficial, deşi, conform legii, Sindicatul reprezentativ avea tot dreptul să le obţină în mod oficial, compania având obligaţia consultării şi informării, bugetul cuprinde o diminuare de 50% a valorii tichetelor de masă şi a valorii voucherelor de vacanţă. În aceste condiţii, în lipsa unor măsuri imediate şi concrete de modificare, Sindicatul Naţional Loteria Română apelează la toate formele de protest legale pentru apărarea drepturilor membrilor noştri, mergând până la greva generală”, se mai arată în documentul citat.

Confederaţia Naţională Sindicală „Cartel ALFA” a luat fiinţă în 1990, este reprezentativă la nivel naţional, reuneşte 38 de federaţii sindicale la nivel de sector şi coordonează activitatea a 42 de filiale teritoriale, interprofesionale.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati