Angajaţii Romaero acuză că aeronavele nu sunt verificate de personal calificat

Situație alarmantă la ROMAERO. Angajații companiei acuză că viața pasagerilor din aeronavele civile este pusă în pericol, potrivit antena3.ro.

Într-o scrisoare intrată în posesia economica.net, angajații spun că societatea nu mai îndeplinește condițiile de aprobare ale Agenției Europene de Siguranță a Aviației, dar și că duce lipsă de angajați calificați care să se ocupe de reparațiile efectuate la aeronavele companiilor comerciale.

Cu alte cuvinte, la ROMAERO se continuă executarea de lucrări la aeronave civile, fără a îndeplini condițiile minime care să asigure conformitatea lucrărilor și siguranța eliberării la zbor a avioanelor.

În plus, salariile nu au mai fost plătite de patru luni iar din februarie jumătate dintre angajați și-au dat demisia.

Ministrul economiei, Florin Spătaru, care are în subordine compania, și directorul Romaero sunt în ședință chiar la această oră.

Personalul calificat lipsește la ROMAERO. Sorin Stoicescu, fost şef al Direcţiei Aviaţiei Civile: „Parchetul trebuie să se sesizeze”

„Punerea în pericol a siguranței zborurilor este infracțiune, este prevăzută în codul aerian al României şi, în această situație, Autoritatea Aeronautică Civilă Română trebuie să se întoarcă, să facă o verificare clară a manierei în care sunt date la zbor aeronavele care intră în lucrări și maniera în care ceea ce spun, ceea ce afirmă salariații este adevărată. De ce? Pentru că putem să ajungem inclusiv la litigii internaționale, putem să ajungem la mari nenorociri și toate acestea trebuie prevenite.

Eu, dacă mai eram acum director general al aviației, trimiteam imediat acolo reprezentanți de la Autoritatea Aeronautică Civilă și de la Agenția de Investigații a Aviației”, a spus Sorin Stoicescu, fost şef la Direcţia Aviaţiei Civile, într-o intervenţie telefonică la Antena 3 CNN.

„Deci e foarte clar, este infracțiune, iar Parchetul trebuie să se sesizeze în această situație, pentru că punerea în pericol a zborurilor cu pasageri și mijloce, chiar și materiale și tot, este o infracțiune”, a adăugat Stoicescu.

„Ne exprimăm îngrijorarea cu privire la situația extrem de periculoasă, cu potențial de a cauza pierderi de vieți omenești, în care își desfășoară activitatea Societatea Romaero SA. Degradarea severă a condițiilor de funcționare a societății din ultimele luni obligă Autoritatea Aeronautică Civilă să ia măsurile necesare pentru prevenirea pericolelor la care este supusă aviația civilă prin continuarea activității de întreținere aeronave Romaero. Societatea funcționează în subordinea Ministerului Economiei însă este responsabilitatea AACR sa verifice și să se asigure că organizațiile aprobate mențin toate standardele de conformitate și de siguranță.

Prin pierderea aproape completă a personalului calificat atât din poziții de management cât și de execuție precum și din lipsa totală a capacității financiare societatea NU MAI ÎNDEPLINEȘTE CONDIȚIILE DE APROBARE EASA. (Romaero a pierdut, prin demisie, jumătate dintre salariați în perioada Februarie 2022- octombrie 2022).

Prin Stația de Întreținere și Reparații aeronave (autorizată EASA part 145 și FAA) la Romaero se continuă executarea de lucrări la aeronave civile de pasageri fără a îndeplini condițiile minime care să asigure conformitatea lucrărilor și siguranța eliberării la zbor a aeronavelor.

Situația, așa cum este descrisă mai jos, conturează premisele unui DEZASTRU ÎN AER:

1. Conducerea diviziei:

Conform prevederilor EASA, funcțiile de conducere a secțiilor întreținere linie, bază și componente se ocupă de personal calificat, autorizat de AACR, după verificarea cunoștințelor și asigurarea îndeplinirii condițiilor specifice de a ocupa o astfel de funcție. În acest moment, în timp ce sunt executate lucrări la aeronave, niciuna dintre secții nu este condusă de persoane care îndeplinesc aceste criterii esențiale. Nicio persoană autorizată form 4  (autorizare necesară conducerii activității de mentenanță) nu își mai desfășoară activitatea în acest moment în societate.

2. Funcția de calitate

După demisia întregului personal al biroului, funcția de Calitate (reglementare obligatorie EASA) este astăzi complet inexistentă, Romaero neavând nici auditori specializați part145 care sa verifice conformarea cu reglementările și nici personal de asigurare a calității care să se asigure că cerințele sunt actualizate și implementate. Mai mult, șeful departamentului calitate nu are experiența și cunoștințele necesare, așa cum sunt cerute de către reglementările aplicabile, pentru a exercita aceasta funcție. În lipsa acestor instrumente de verificare, societatea nu poate garanta că lucrările sunt conforme, eliberarea certificatelor de repunere în serviciu a aeronavelor fiind ilegală.

3. Capacitate financiară

În acest moment, Divizia de întreținere și reparații aeronave civile nu are acces la documentația de reparație actualizată (My Boeing Fleet). Conform reglementarilor EASA este obligatoriu ca organizațiile de întreținere și reparații aeronave să aibă acces propriu la documentația în vigoare a producătorului, specifică activităților. Lipsa unui abonament plătit pentru acces încalcă atât litera legii, care impune obligația, și creează un pericol real prin forțarea personalului să execute lucrări conform unor ediții ieșite din actualitate, acest lucru făcând lucrările neconforme.

În plus, în lipsa resurselor financiare și a mecanismelor de control, există pericolul ca materialele, echipamentele, uneltele și piesele folosite în procesul de reparații să fie neconforme. În acest moment societatea nu dă dovada capacității de a asigura materialele de bază, utilizarea de materiale și substanțe expirate creând premisele unui pericol grav în siguranță.

4. Resursa umană

Pericolul cauzat de personalul insuficient și necalificat este dublat de încălcarea gravă a tuturor principiilor factor uman, obligatorii pentru siguranța aviației. Întârzierea de 4 luni a salariilor, lipsa de profesionalism a conducerii în interacțiunea cu personalul de execuție creează o atmosferă de stres, frustrare și griji pentru salariații care execută lucrări care necesită extremă atenție, concentrare și responsabilitate.

În aceste condiții, făcute publice prin diverse mijloace de către salariații Romaero care și-au exprimat îngrijorarea inclusiv în fața conducerii societății și reprezentanților Autorității Aeronautice, nicio măsură nu a fost luată până în prezent de AACR pentru eliminarea neconformităților.
Lipsa de acțiune a AACR în legătură cu situația încălcărilor grave a reglementărilor part145 de către Romaero pune în pericol traficul aerian și viețile pasagerilor care călătoresc cu aceste avioane comerciale.

În condițiile incapacității conducerii societății la toate nivelele de a lua măsurile necesare pentru asigurarea conformității (conducere aflată în acest moment într-o situație care impune răspunderea penală pentru fals cu consecințe deosebit de grave), din lipsă de pregătire managerială severă și necunoașterea legii și reglementărilor specifice aviației, este datoria AACR să intervină pentru prevenirea unui accident grav.

Dat fiind pericolul imediat și sesizările repetate ale conducerii și AACR rămase fără răspuns, precum și conflictul de interese în care reprezentanții AACR se pot afla (atât actualul director operațional Romaero cât și șefa departamentului calitate au activat până în urmă cu câteva luni în cadrul AACR, posturile anterioare fiind înghețate în perioada în care activează în cadrul romaero) o sesizare cu privire la această situație extrem de periculoasă va fi transmisă și către EASA.

Din respect pentru viețile omenești și pentru locul României în lumea aviației Europene, avem speranța că autoritățile din țara noastră vor lua măsurile legale care se impun.

Cu stimă, Angajații Romaero s.a”, se arată în scrisoare.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati