Compania aeriană AnimaWings, operator 100% românesc, anunță o creștere semnificativă a cererii pentru intervalul 10 decembrie 2024 – 10 ianuarie 2025, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Potrivit datelor interne, cererea a crescut cu aproximativ 20%, iar pe unele rute de iarnă gradul de ocupare se apropie deja de capacitatea maximă.
Analiza rezervărilor indică o schimbare clară în comportamentul pasagerilor: majoritatea își planifică zborurile din timp, aleg vacanțe mai scurte, dar călătoresc în grupuri mai mari și pun un accent tot mai mare pe confort și pe serviciile incluse în biletul de bază.
Destinații populare și trafic crescut pentru diaspora
Printre destinațiile cu cele mai mari grade de ocupare în sezonul sărbătorilor se numără Dubai, Kittilä (Laponia), Praga, Istanbul și Stockholm, acesta din urmă fiind și una dintre rutele importante pentru diaspora românească. În paralel, AnimaWings înregistrează creșteri semnificative și pe rutele interne, în special între București și marile orașe din țară.
„În sezonul de sărbători, pasagerii caută în primul rând predictibilitate și confort. Vedem mai multă planificare din timp și o preferință pentru bilete care includ servicii esențiale, astfel încât experiența să fie fără surprize și fără costuri adăugate”, a declarat Diana Dima, Chief Commercial Officer AnimaWings.
75% dintre pasageri își rezervă biletele cu peste 30 de zile înainte
Compania observă un trend clar de early-booking. Aproximativ 30% dintre pasagerii curselor internaționale își fac rezervările cu peste 60 de zile înainte de plecare, 45% între 30 și 60 de zile, iar doar 25% cu mai puțin de 30 de zile înainte. Această planificare contribuie la o mai bună predictibilitate operațională.
În ceea ce privește durata vacanțelor, 70% dintre călătorii sunt de până la o săptămână. Structura rezervărilor arată și o preferință pentru călătoriile în familie, 55% dintre rezervări fiind pentru grupuri de 3–4 persoane.
Mai multe bagaje de cală, dar interes constant pentru zboruri „light”
În perioada sărbătorilor, AnimaWings estimează o creștere a numărului de bagaje de cală cu peste 40% față de o perioadă obișnuită. Totodată, biletul care include bagaj de cabină de 8 kg rămâne unul dintre cele mai apreciate beneficii de către pasageri, fiind un diferențiator important față de companiile low-cost.
Zborurile interne și reunirea familiilor, piloni ai traficului
Călătoriile românilor din diaspora spre țară generează volume importante de trafic pe rute precum Stockholm, Paris, Dubai și Praga. În același timp, crește cererea pentru cursele interne București–Cluj, București–Timișoara, București–Suceava și București–Oradea, asociate cu deplasările rapide către orașele natale.
Compania anticipează vârfuri de trafic în zilele de 19, 22, 29 și 30 decembrie, precum și în intervalul 4–6 ianuarie 2025.
Capacitate ajustată și recomandări pentru pasageri
Pentru a răspunde cererii ridicate, AnimaWings a optat pentru utilizarea unor aeronave cu capacitate mai mare pe rutele aglomerate, acolo unde a fost posibil, menținând standardele de servicii.
Pentru o experiență mai eficientă în perioada de vârf, compania recomandă pasagerilor să ajungă din timp la aeroport, să aleagă bilete cu servicii incluse, să opteze pentru aeroporturi principale și să rezerve din timp mesele calde la bord, în special pe zborurile mai lungi.


