ANM: Capitala, sub alertă de caniculă până sâmbătă dimineaţa

Vremea va fi caniculară în Bucureşti, în următoarele trei zile, maximele termice urmând să ajungă şi la 39 de grade Celsius la umbră, conform prognozei publicată, joi, de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Astfel, în intervalul 3 august, ora 10:00 – 5 august, ora 10:00, în zona Capitalei va fi caniculă şi disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

Temperaturile maxime vor fi de 36 – 37 de grade, joi (3 august), şi în jurul valorii de 39 de grade, vineri (4 august). Totodată. minimele se vor încadra între 19 şi 22 de grade, cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab şi moderat.

ANM a emis, joi, atenţionări Cod galben şi Cod portocaliu de caniculă şi disconfort termic ridicat, ce vor fi valabile, etapizat, în întreaga ţară, pe 3 şi 4 august.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati