ANPC a derulat controale în Centrul Vechi din Capitală, soldate cu amenzi de peste jumătate de milion de lei

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a derulat o serie de controale în Centrul Vechi al Capitalei, soldate cu amenzi de peste jumătate de milion de lei, transmite instituția într-un comunicat de presă, scrie economedia.ro.

În urma verificărilor, au fost aplicate amenzi contravenționale în valoare de 538.000 lei, 22 de avertismente și măsura opririi temporare a prestării serviciului până la remedierea deficiențelor, pentru 23 de operatori economici (aproximativ un sfert dintre cei controlați).

Dintre cele mai importante nereguli constatate de comisarii ANPC, menționăm:

– utilizarea unor produse expirate

– utilizarea unor echipamente de gătit neigienizate, cu depuneri în strat gros de grăsime, rugină și ulei închis la culoare și cu miros necorespunzător

– folosirea spațiul destinat procesului tehnologic fără ca acesta să aibă o delimitare clară, fiind posibilă intersectarea veselei neigienizate cu produsele finite

– utilizarea unor vase și ustensile depreciate (eliminate din uz chiar în timpul controlului)

– folosirea unor cântare electronice neverificate metrologic

– lipsa specificării individualizate a ingredientelor în lista meniu, inclusiv a menționării potențialilor alergeni

– depozitarea direct pe paviment a baxurilor cu băuturi răcoritoare sau a materiilor prime

– schimbarea stării termice a produselor, din refrigerate în produse congelate

– utilizarea unor produse alimentare congelate cu arsură de frig

– utilizarea unor coșuri de gunoi fără capac și acționare la pedală

– folosirea unor spații frigorifice de depozitare depreciate, cu vopseaua sărită, cu rugină, cu garnituri sau chedere neigienizate

– existența unui paviment deteriorat, spart și crăpat, a unor plăci de faianță sparte, crăpate sau incomplete, precum şi a unor infiltrații şi exfolieri ale tavanului

– utilizarea  unor produse alimentare fără elemente de identificare și de caracterizare

– prezența unor gândaci în unitate sau în blocul alimentar

– lipsa cloraminei necesare igienizării

– refolosirea cutiilor de la materiile prime pentru a se depozita alte produse alimentare

– etichetare incompletă

– existența unor ventilatoare cu depuneri de praf, la vitrinele frigorifice

– nerespectarea vecinătății produselor alimentare, în vitrinele frigorifice

– folosirea unor produse de cofetărie depozitate în spațiul frigorific fără elemente de identificare și caracterizare, precum și fără data limită de consum

– nerespectarea temperaturii reglementate prin lege pentru păstrarea preparatelor finite calde (minimum +60 grade C)

– nerespectarea condițiilor de igienă în blocul alimentar sau a spațiului de bar

– imposibilitatea stabilirii datei de producție a prăjiturilor

– în spațiul de prestare servicii sunt depozitate împreună și prosoapele cu care se șterg mesele și cele pe care se șterg pe mâini angajații

– lipsa traducerii în limba română a produselor comercializate

– utilizarea  unor cornete de înghețată păstrate afară, în aer liber, fără să fie acoperite și ferite de praf și de insecte

– lipsa racordării la apă curentă, iar bidoanele cu apă existente și folosite pentru spălarea vaselor sau mâinilor erau neigienizate

– lipsa vestiarului pentru angajați

–   practici comerciale incorecte de tipul unui panou informativ cu sloganul “cel mai bun curs valutar”, fără a putea fi probată afirmația

– lipsa formularelor de acceptare a tranzacției de schimb valutar

– lipsa garanției conforme și a fișei de primire în service pentru produsele de folosință îndelungată

– utilizarea  unor aparate de fitness depreciate

– comercializarea unor produse nealimentare cu două prețuri diferite

– lipsa traducerii compoziției fibroase la textile

– comercializarea de bijuterii din argint și pietre semiprețioase, fără a avea aplicată eticheta cu principalele informații privind titlul metalului si caracteristicile pietrelor

– lipsa mapei cu informațiile de utilizare privind camerele de hotel

– lipsa afișării tarifelor la recepția hotelului

– existența unor acumulări de apă de ploaie la intrarea în local, cu scurgerea deasupra unei mese

– lipsa informațiilor cu privire la perioada ofertei speciale sau la faptul că aceasta este valabilă în limita stocului disponibil

– utilizarea unor cuburi de gheață, depozitate în cuva chiuvetei, fără respectarea lanțului termic și fără buletin de analiză.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati