ANPC: A fost emisă o alertă pentru măşti neconforme aflate pe piața din România

0
220
sursa foto: Unsplash

România a emis o alertă pentru măşti neconforme aflate pe piaţă, care poartă marcajul CE, dar nu sunt certificate, a anunţat, vineri dimineaţa, Paul Anghel, director general în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).

„Alertă emisă de România – RAPEX: Produsul poartă marcajul CE, dar nu este certificat ca echipament de protecţie de către un organism competent. Prin urmare, este posibil ca produsul să nu îndeplinească cerinţele în materie de sănătate şi siguranţă şi, prin urmare, să nu fie protejat în mod corespunzător în cazul în care nu este combinat cu măsuri suplimentare. Produsul nu respectă Regulamentul privind echipamentele individuale de protecţie şi standardul european relevant EN 149”, a notat Anghel, şef al Direcţiei Generale Control şi Supraveghere Piaţă şi Armonizare Europeană ANPC, pe Facebook, scrie Digi24.

 

31 de milioane de măști, retrase de la comercializare

ANPC a retras recent de la comercializare peste 31 de milioane de măşti de protecţie, în urma controalelor realizate la nivel naţional pe piaţa acestor produse.

Preşedintele instituţiei, Eduardt Cozminschi, a precizat pe 5 noiembrie, într-o conferinţă de presă, că acele peste 31 de milioane de măşti au fost retrase de la comercializare până la remedierea deficienţelor, iar alte 90.000 de măşti au fost retrase definitiv în urma deficienţelor constatate.

Potrivit acestuia, una dintre abaterile constatate în ceea ce priveşte comercializarea măştilor a fost lipsa marcajului „CE” – certificat de conformitate agreat de Uniunea Europeană.

„Printre abaterile pe care le-am găsit, acestea sunt privitoare la informare parţială sau totală, am descoperit că nu a fost aplicat marcajul CE, deci produsul nu corespunde normelor europene, nu a fost certificat de o autoritate recunoscută pe plan european, nu au fost însoţite de certificate de conformitate, nu au indicaţii de utilizare, nu au indicaţii de manipulare sau de înmagazinare. De asemenea am găsit şi multe abateri de practici comerciale incorecte, astfel încât prin anumite denumiri consumatorul era indus în eroare să cumpere acel produs în ideea că îi asigură o protecţie a sănătăţii. Aceste măşti (arată către un pachet de măşti retrase de la comercializare, n.r.) nu au un certificat de conformitate care a fost agreat de către Uniunea Europeană. Ele poate sunt bune, nimic de spus, dar în momentul în care nu au un astfel de certificat, deci nu se poate aplica CE-ul pe ele, nu pot fi vândute în România”, a menţionat atunci preşedintele ANPC.

Sistemul RAPEX reprezintă un sistem de schimb rapid de informaţii privind produsele periculoase între Comisia Europeană şi Statele Membre ale Uniunii Europene.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.