ANPC a închis temporar 14 magazine Auchan și a dat amenzi de 750.000 de lei

Inspectorii ANPC au amendat, în urma controalelor, 50 de magazine Auchan din toată țara cu suma de 750.000 de lei, 14 magazine fiind închise temporar până la remedierea deficiențelor găsite, transmite instituția într-un comunicat de presă.

Conform sursei citate, au fost controlate 50 de magazine, iar, pentru neregulile constatate, comisarii ANPC au aplicat următoarele sancțiuni:
– 93 amenzi contravenționale, în valoare totală de 750.000 lei
– 11 avertismente
– oprirea definitivă de la comercializare a produselor alimentare neconforme, în valore de aproximativ 42.000 lei
– oprirea temporară a prestării de servicii, până la remedierea deficiențelor, pentru 14 de unități.

Abaterile de la legislație constatate de comisarii ANPC, în timpul controalelor s-au referit la:
– comercializarea unor produse alimentare cu data limită de consum depășită
– comercializarea unor legume și fructe depreciate calitativ, cu mucegai, modificate organoleptic, cu ambalaj deteriorat
– comercializarea unor produse care nu erau păstrate în condițiile precizate de producător, cu modificări organoleptice
– utilizarea unor ustensile de bucătărie sau echipamente de gătit neigienizate, cu grăsime din abundență,
– folosirea unor condiții de păstrare a produselor alimentare necorespunzătoare din punct de vedere igienico-sanitar
– deficiențe de etichetare a produselor alimentare (lipsa unor mențiuni obligatorii, conform legii, lipsa traducerii în limba română)
– utilizarea unor vitrine frigorifice neigienizate corespunzător, cu acumulări masive de gheață, rugină, impuritati si chedere deteriorate, lichid de scurgere congelat, resturi alimentare și mucegai
– comercializarea unor produse cu starea termică schimbată
– comercializarea unor produse cu aglomerări de gheață în ambalaj
– nerespectarea regimului promoțiilor
– neafișarea prețurilor unor produse
– existența pavimentului neigienizat și a unor rafturi murdare, în zona de comercializare
– nerespectarea regimului de temperatură de păstrare a produselor alimentare recomandat de producători
– existența unor neconcordante între prețul produsului la raft față de cel de la casa de marcat.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati