ANPC a propus închiderea a patru magazine Auchan din Bucureşti pentru maximum 6 luni

ANPC a propus închiderea a patru unităţi Auchan din Bucureşti – magazinele Auchan Titan, Vitan, Militari şi Berceni – pe o perioadă de cel mult şase luni, în urma abaterilor importante descoperite în urma unor controale desfăşurate luni. De asemenea, s-au dat amenzi contravenționale în valoare totală de 102.000 lei și s-au oprit definitiv de la comercializare și retragerea din consumul uman a tuturor produselor alimentare neconforme identificate în cele 4 magazine.

Potrivit unui comunicat al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, controalele întreprinse de echipe ale Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor (CRPC) din Regiunea Bucureşti-Ilfov – coordonate de vicepreşedintele ANPC, Mihai Culeafă, directorul general al ANPC, Paul Anghel, şi comisarul şef al CRPC Bucureşti-Ilfov, Ionuţ Voevozeanu – în zonele alimentare ale magazinelor din marile lanţuri de hipermarketuri au continuat.

S-au dat amenzi contravenţionale în valoare totală de 102.000 lei

Astfel, în data de 1 noiembrie 2021, au fost efectuate verificări ale modului în care este respectată legislaţia în vigoare, în domeniu, la patru puncte de lucru din Capitală ale Auchan România (magazinele Auchan Titan, Vitan, Militari şi Berceni), scrie economica.net.

În urma controalelor s-au dat amenzi contravenționale în valoare totală de 102.000 lei și s-au oprit definitiv de la comercializare și retragerea din consumul uman a tuturor produselor alimentare neconforme identificate în cele 4 magazine.

Mai mult, s-a decis oprirea temporară a prestării serviciului la raioanele cu vitrină asistată:

  • mezeluri/brânzeturi, gastro, cofetărie, pâine, cofetărie – Auchan Vitan
  • carne, mezeluri și lactate, brutărie, gastro, cofetărie, măsline vrac – Auchan Militari
  • pește, gastro, cofetărie, mezeluri/brânzeturi, carne afumată – Auchan Titan
  • carne pasăre, lactate, ouă, carmangerie, pește congelat, măsline, mezeluri/brânzeturi, gastro – Auchan Berceni.ANPC a propus, de asemenea, închiderea pe o durată de cel mult 6 luni pentru toate cele 4 unități vizate.

Cele mai frecvente abateri de la legislația în vigoare, constatate de comisarii CRPC București-Ilfov au fost:

– comercializare fructe și legume care prezintă modificări organoleptice de aspect, culoare, consistentă, fiind improprii consumului uman (prezență a mucegaiului, grad de coacere neuniform, consistență moale la palpare, exemplare depreciate, lovituri mecanice etc.),

– lipsa informării consumatorilor asupra faptului că, la anumite sortimente de citrice, coaja nu este destinată consumului uman

– comercializarea unor produse cu data limită de consum depășită,

– nerespectarea temperaturii de păstrare a produselor calde, de minimum +60 grade C, la raionul gastro,

– nerespectare temperaturii indicate de producători, pentru o serie de produse alimentare,

– utilizarea unor materii prime cu data limită de consum depășită,

– utilizarea unor bureți de sârmă și coșuri de gunoi fără capac, în zona de gătire, precum și a unor ustensile deteriorate

– utilizarea meselor de expunere a produselor calde fără a fi igienizate corespunzător

– existența unor ventilatoare ale agregatelor frigorifice, precum și agregate frigorifice neigienizate,

– existența la vânzare, la vitrina asistată, a unor produse fără a avea etichete cu data deschiderii pentru a se putea stabili conformitatea acestora

– la vitrinele asistate conținând mezeluri/brânzeturi/carne refrigerată vrac, carne afumată vrac, rafturile de expunere a produselor de panificație și spațiul de depozitare al produselor de cofetărie, au fost constatate:

  • prezența ruginei,
  • vopsea exfoliată
  • insecte moarte,
  • fire de păr,
  • zone oxidate,
  • acumulare de apă provenită din nefuncționarea corespunzătoare a agregatelor frigorifice
  • lichid provenit de la produse din carne ambalată,
  • prezența prafului în strat gros pe rafturi și ventilatoare,
  • prezența de resturi alimentare.

– absența, de pe etichetele de produs, a mențiunilor prezeneia ingredientelor cu potențial alergen, în produsele preparate în magazine și alte deficiențe de etichetare a produselor realizate în unitate

– prezența unor arsuri de la congelare la produsele congelate sau a unor acumulări de gheață în amablaj

– utilizarea unor cântare fără verificări metrologice periodice

– comercializarea diferitelor tipuri de murături (în oțet), constatându-se faptul că nu se precizeaza originea oțetului, precum și faptul că acestea sunt prezentate ca murături în oțet, iar în lista de ingrediente se declară acid acetic.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati