ANPC a sancționat Lidl pentru comercializarea bijuteriilor de argint fără autorizaţie

ANPC anunţă, joi, că a verificat 63 de magazine Lidl, fiind aplicate 36 de sancţiuni în valoare totală de 272.000 lei pentru comercializarea bijuteriilor din argint fără autorizaţie.

”Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) se află, de câteva zile, într-o amplă campanie de control, la nivelul întregii ţări, care vizează comercializarea, în cadrul magazinelor Lidl, a unor seturi de bijuterii din argint. Dat fiind că lanţul de magazine nu deţine autorizaţie pentru comercializare a produselor din metale preţioase (…) echipele de control au procedat la identificarea, confiscarea sau indisponibilizarea produselor din argint şi depunerea acestora la Trezoreria locală, conform procedurii, în urma unei sesizări realizată de ANPC către Serviciul de Investigare al Criminalităţii Economice (SICE), din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, să fie confiscate şi sumele obţinute de operatorul economic, în urma vânzării acestor produse”, a anunţat, joi, ANPC, într-un comunicat de presă.

ANPC a amendat Lidl cu 272.000 lei pentru comercializarea bijuteriilor din argint fără autorizaţie

Potrivit documentului, până în acest moment, la nivel national, au fost controlate 63 de magazine Lidl, unde au fost identificate 619 seturi de bijuterii de argint, care, în majoritate au fost deja depuse la Trezorerie, în urma confiscării, foarte puţine dintre acestea fiind deja vândute.

Comisarii ANPC au sancţionat şi cu amendă operatorul economic, fiind aplicate, până acum, 36 de astfel de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 272.000 lei.

Acţiunea de verificare, în acest caz, este în derulare.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati