ANPC, amenzi de peste 400 milioane lei, în primele 11 luni din 2023/ Horia Constantinescu: “Dacă facem o medie a activităţii zilnice a unui comisar ANPC, vedem că aceştia şi-au îmbunătăţit substanţial activitatea”

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a aplicat 60.000 de amenzi contravenţionale, în valoare de aproximativ 427,5 milioane de lei, în primele 11 luni ale anului.

Potrivit unui comunicat al ANPC, în perioada ianuarie – noiembrie au fost realizate 76.750 acţiuni de control la nivelul întregii ţări, şi au fost aplicate peste 95.000 de sancţiuni. Pentru neregulile constatate, în cadrul acţiunilor de verificare, comisarii ANPC au aplicat circa 60.000 de amenzi contravenţionale, în valoare de aproximativ 427,5 milioane de lei, şi peste 35.000 de avertismente.

S-a schimbat raportul dintre amenzi şi avertismente faţă de anul 2021. Introducerea cazierului comercial ne-a ajutat să ştim dacă un operator economic a mai fost sancţionat pentru aceeaşi abatere, în trecut, cu avertisment. Cifrele arată o schimbare de abordare şi o mai mare fermitate, în raport cu abaterile. Dacă facem o medie a activităţii zilnice a unui comisar ANPC, vedem că aceştia şi-au îmbunătăţit substanţial activitatea. Continuăm să îndrumăm operatorii economici prin aplicarea de avertismente la prima abatere. Vizibilitatea instituţiei noastre a crescut substanţial în favoarea drepturilor şi intereselor consumatorilor”, a declarat Horia Constantinescu, preşedintele ANPC.

În ultimii trei ani, numărul de amenzi contravenţionale a crescut constant, de la 17.431 în 2021, la 59.584 în acest an. Aceeaşi evoluţie a fost consemnată şi de valoarea amenzilor, care a urcat de la 97,8 milioane lei în primele 11 luni din 2021, la 427,5 milioane lei în perioada similară din 2023. Numărul avertismentelor a crescut de la 23.770 în perioada ianuarie – noiembrie 2021, la 35.544 în 2023.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati