ANPC: Supermarketul ”La Cocoş” din Bucureşti a remediat toate deficienţele şi a fost redeschis publicului

Supermarketul „La Cocoş” din Bucureşti a remediat toate deficienţele şi a fost redeschis publicului, a anunţat, miercuri, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).

Potrivit instituţiei, au fost igienizate agregatele frigorifice, iar pavimentul a fost reparat. De asemenea, mărfurile au fost rearanjate pe rafturi, fiind eliminate de la vânzare mărfurile neconforme.

În prezent, condiţiile de comercializare oferite de supermarketul La Cocoş sunt conforme şi acesta este în stare de funcţionare, subliniază sursa citată.

„Nu de puţine ori trăiesc cu senzaţia că între autoritatea noastră şi unii dintre operatorii economici sancţionaţi este nevoie de o colaborare periodic mai strânsă. Mi se pare total nepotrivit ca acţiunile de curăţenie să fie obligatorii pentru unii comercianţi, doar în urma sancţiunilor aplicate de către instituţia noastră. Respectarea legislaţiei şi, automat, a consumatorului este o obligaţie zilnică şi ţine de bunul simţ comercial”, a declarat Horia Constantinescu, preşedintele ANPC.

ANPC a anunţat, marţi, că inspectorii bucureşteni au amendat cu 20.000 de lei supermarketul La Cocoş, din Capitală, şi au propus închiderea unităţii pentru o perioadă de până la 6 luni, în urma abaterilor constate

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati