ANPC, verificări cu privire la comercializarea mărfurilor second-hand: “Unii confundă ţara noastră cu lada de gunoi a Europei”

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a anunţat descoperirea unor importante cantităţi de deşeuri care sunt vândute ca produse second hand, preşedintele ANPC, Horia Constantinescu, afirmând că “unii confundă ţara noastră cu lada de gunoi a Europei”.

ANPC a transmis că în urma unor sesizări sosite de la consumatori, referitoare la modul în care sunt comercializate diverse produse second hand, din import, pe piaţa din România, echipe de control ale Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, coordonate de preşedintele instituţiei, Horia Constantinescu au început o amplă serie de acţiuni, pornind din Capitală.
ANPC a precizat că verificările au demonstrat existenţa unor importante cantităţi de deşeuri, în fapt, importate de Austria şi Elveţia, care sunt comercializate apoi, în România, ca produse second hand.

”Unii confundă ţara noastră cu lada de gunoi a Europei”

”Aşa cum am mai spus, unii confundă ţara noastră cu lada de gunoi a Europei. Doar că scormonitul cu care erau obişnuiţi, în tomberoanele din occident, l-au mutat acasă, unde ne încarcă cu tot ceea ce aruncă expeditorii. Printre hainele aparent încă bune de purtat, vin şi lucruri de care vor să scape austriecii şi elveţienii. Lenjerie intimă murdară, imposibil de transmis de la unul la celălalt, din perspectiva restricţiilor de sănătate, aflate în acelaşi balot cu încălţămintea plină de noroi şi alte deşeuri, ajung pe teritoriul ţării noastre, unde cea mai mare parte şi rămân să murdărească mediul înconjurător. Trebuie condamnată cu fermitate întreaga acţiune, pentru a transmite un mesaj puternic şi celor care ne expediază murdăria lor, protejându-şi doar mediul propriu”, a declarat Horia Constantinescu.
Conform legii, aceste produse, pentru a fi comercializate ca mărfuri second hand, ar trebui să sosească în ţara noastră igienizate, dezinfectate şi sortate, ceea ce de fapt nu se întâmplă, în cazul baloţilor de obiecte identificate în depozite.
“Urmând trasabilitatea acestor importuri, echipele de control au ajuns la Satu Mare, unde au fost depistate sute de tone de astfel de baloţi, cărora urma să li se schimbe destinaţia.
La acţiunile de la Bucureşti şi la cele extinse din ţara, participă, alături de comisarii ANPC şi reprezentanţi ai Gărzii de Mediu şi ai Inspectoratului General al Poliţiei”, a mai precizat sursa citată.
ANPC a adăugat că acţiunea de control este în desfăşurare.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati