Processing

Donează prin Transfer Bancar în contul Asociației Global Inclusion

  • lei *

ANRE a amendat cu 2,4 milioane lei companiile de distribuție a energiei electrice

Autoritatea de Reglementare în Energie (ANRE) a anunțat marți că a amendat cu un total de 2,4 milioane de lei toți operatorii rețelelor de distribuție a energiei electrice.

Ca urmare a numeroaselor petiții referitoare la racordarea prosumatorilor la rețelele de distribuție a energiei electrice, au fost semnate mandate de control la operatorii de distribuție a energiei electrice pentru a verifica modul în care sunt respectate regulile de racordare la un loc de consum existent a instalațiilor de producere a energiei electrice din surse regenerabile, care au avut ca obiect:

− respectarea termenului de maximum 2 zile lucrătoare, de la data înregistrării notificării şi a documentaţiei complete, pentru transmiterea către solicitant a facturii de plată a tarifului pentru actualizarea certificatului de racordare;
− respectarea termenului de maximum 5 zile lucrătoare de la data înregistrării notificării și a documentaţiei complete, pentru înlocuirea sau, după caz, montarea contorului, pentru punerea sub tensiune pentru perioada de probe a instalaţiei de producere a energiei electrice;
− respectarea termenului de maximum 3 zile lucrătoare, de la data depunerii de către prosumator procesului-verbal de recepţie a punerii în funcţiune, pentru actualizarea/emiterea şi transmiterea către prosumator a certificatul de racordare;
− respectarea termenului de maximum 2 zile lucrătoare, de la data actualizării/emiterii certificatului de racordare, pentru punerea sub tensiune finală a instalaţiilor electrice aferente locului de consum existent la care s-au racordat instalaţii de producere a energiei electrice din surse regenerabile.

ANRE afirmă că, în urma finalizării controaelor, au fost constatate nerespectări ale obligațiilor legale de către toți operatorii de distribuție verificați.

  • Distribuție Energie Electrică România 400.000 lei
  • Distribuție Energie Oltenia 400.000 lei
  • Delgaz Grid 400.000 lei
  • E-Distribuție Muntenia 400.000 lei
  • E-Distribuție Banat 400.000 lei
  • E-Distribuție Dobrogea 400.000 lei

ANRE precizează că instituția va monitoriza în continuare respectarea ansamblului de reglementări obligatorii instituit de ANRE operatorilor de distribuţie cu impact direct asupra activităţii prosumatorilor.

Proiectul jurnalistic newsbucuresti.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati