ANRE a amendat Enel, CEZ, E.On şi Electrica pentru modul cum îşi tratează clienţii

Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) a amendat cei patru mari furnizori de energie din România cu peste 1,1 milioane de lei.

În contextul liberalizării pieţei de energie electrică (de la 1 ianuarie), ANRE a demarat acţiuni de control la furnizori pentru a verifica:

  • respectarea frecvenţei de emitere a facturii pentru energia electrică furnizată clienţilor finali alimentaţi în regim de serviciu universal;
  • modalitatea de facturare în perioada cuprinsă între două citiri consecutive ale aparatului de măsură de către operatorul de reţea;
  • informarea clienţilor casnici din portofoliu cu privire la oferta pentru serviciu universal, ofertele concurenţiale proprii aplicabile precum şi la dreptul clienţilor de a încheia un contract de furnizare a energiei electrice pe piaţa concurenţială cu orice furnizor licenţiat.

Astfel, Enel Energie a fost sancţionată cu amendă contravenţională în valoare de 200.000 de lei pentru nerespectarea prevederilor legale privind informarea clienţilor, iar Enel Energie Muntenia a primit o amendă de 200.000 de lei, de asemenea pentru nerespectarea prevederilor legale privind informarea clienţilor, scrie spotmedia.ro.

CEZ Vânzare a fost sancţionată cu amendă contravenţională în valoare de 200.000 de lei pentru nerespectarea prevederilor legale privind frecvenţa de emitere a facturii şi facturarea în perioada cuprinsă între două citiri consecutive ale aparatului de măsurare.

E.ON Energie România a primit o amendă contravenţională în valoare de 210.000 de lei pentru nerespectarea prevederilor legale privind informarea clienţilor şi frecvenţa de emitere a facturii.

Totodată, Electrica Furnizare a fost sancţionată cu amendă contravenţională în valoare de 300.000 de lei pentru nerespectarea prevederilor legale privind frecvenţa de emitere a facturii şi facturarea în perioada cuprinsă între două citiri consecutive ale aparatului de măsură.

Sumele aferente sancţiunilor aplicate de ANRE se constituite integral ca venit la bugetul de stat.

La începutul lunii martie, ANRE a anunţat că a dat amenzi de peste 2 milioane de lei tot pentru nerespectarea reglementărilor privind activitatea de furnizare a energiei electrice în contextul liberalizării pieței de energie electrică. Atunci au fost vizate: Hidroelectrica, Electrica, E.ON și ENEL.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati