Autoritatea Națională pentru Reglementare în Energie (ANRE) a scos în SICAP un contract cu o valoare maximală de 450.000 de lei pentru cumpărarea de servicii de call-center, la care consumatorii de curent și gaze să sune pentru a primi lămuriri cu privire la schimbarea furnizorului, scrie economedia.ro.
Serviciile ar urma să fie prestate pentru maxim un an, iar numerele de contact sunt alocate deja.
„Contract de Servicii de furnizare de informații de tip „Call-Center” pentru numărul scurt 021.9782, dedicat informării generale a consumatorilor de energie și pentru numărul 0374.554.265, dedicat aspectelor legate de schimbarea furnizorului de energie electrică și respectiv de gaze naturale în contextul liberalizării piețelor de energie electrică şi gaze naturale, conform caietului de sarcini, pentru perioada de la 01.05.2022 și pînă la 31.12.2022, cu posibilitatea prelungirii pînă la 30.04.2023”, este descrierea licitației.
Serviciile de informații pentru numărul lung sunt deja operaționale de un an, de la 1 ianuarie 2021, însă se fac internalizat. Având în vedere creșterea abruptă a prețurilor la energie, de atunci, și nemulțumirile și nelămuririle tot mai mari ale oamenilor, ANRE a considerat, cel mai probabil, că nu poate face față doar cu angajații proprii și a decis să externalizeze acest serviciu. De altfel, în condițiile de precalificare la licitație este specificat că firma ce va dori acest contract trebuie să pună la dispoziție cel puțin cinci operatori, pentru un program Luni – Vineri: 08.00 – 18.00 și Sâmbătă – Duminică: 10.00 – 15.00.
La cele două numere de telefon menționate se oferă servicii de informare astfel, potrivit Caietului de Sarcini:
Pentru numărul 021.9782:
- furnizarea de informații generale privind activitatea de protecție a consumatorilor desfășurată de către ANRE;
- comunicarea informațiilor privind drepturile clienților de energie electrică și gaze naturale în condițiile piețelor liberalizate;
- furnizarea informațiilor cu privire la procedura de transmitere a sesizărilor și a căilor de adresare în cazul nerespectării cadrului de reglementare emis de ANRE;
Pentru numărul 0374.554.265:
- comunicarea informațiilor de specialitate cu privire la modalitatea și etapele de schimbare a furnizorului de energie electrică în contextul unei piețe de energie electrică complet liberalizată începând cu data de 01.01.2021;
- comunicarea informațiilor de specialitate cu privire la modalitatea și etapele de schimbare a furnizorului de gaze naturale în contextul unei piețe de gaze naturale complet liberalizată începând cu data de 01.07.2020;
- furnizarea de informații cu privire la piața concurențială;
- furnizarea de informații/îndrumari de o manieră practică si facilă cu privire la modul de utilizare a celor două comparatoare ofertă-tip furnizare energie electrică/gaze naturale de pe pagina de internet a ANRE www.anre.ro.
Ofertele de deschid în 30 martie, iar departajarea lor se face în funcție de prețul cel mai scăzut.
Conform propriei descrieri, ANRE este autoritate administrativă autonomă, sub control parlamentar, finanţată integral din venituri proprii, independentă decizional, organizatoric şi funcţional, având ca obiect de activitate elaborarea, aprobarea şi monitorizarea aplicării reglementărilor obligatorii la nivel naţional necesare funcţionării sectorului şi pieţei energiei electrice, termice şi a gazelor naturale în condiţii de eficienţă, concurenţă, transparenţă şi protecţie a consumatorilor.