ANRE demarează o campanie de informare a consumatorilor

ANRE demarează o campanie media de informare a consumatorilor finali de energie electrică şi gaze naturale cu privire la drepturile lor, potrivit unui comunicat remis, vineri, AGERPRES.

Scopul campaniei îl constituie conştientizarea clienţilor finali cu privire la drepturile pe care le au în relaţia cu furnizorii de energie, inclusiv cele prevăzute în Standardul de performanţă pentru activitatea de furnizare a energiei electrice/gazelor naturale, cele mai importante aspecte legate de alegerea unei oferte de furnizare a energiei electrice sau a gazelor naturale, precum şi înţelegerea informaţiilor prevăzute în factură. Cunoaşterea şi respectarea acestor drepturi sunt aliaţii consumatorilor, mai ales în conjunctura actuală de pe piaţa energiei.

Campania se adresează celor circa 9,8 milioane de consumatori de energie electrică şi peste 4 milioane de gaze naturale şi se va desfăşura începând cu a 2-a jumătate a lunii august, atât în mediul audiovizual, prin difuzarea de spoturi audio şi video, cât şi în mediul online şi social media.

Pe segmentul audiovizual, campania va avea două părţi, a doua fiind programată în lunile octombrie-noiembrie. Întreaga campanie se va încheia pe 30 noiembrie 2022. Menţionăm că ANRE va derula anual, potrivit legii, astfel de campanii de comunicare.

Conceptul, difuzarea şi promovarea sunt realizate de SC All Media Company SRL, societatea câştigătoare a licitaţiei organizate de autoritate în cursul acestui an, un partener eficient pentru atingerea acestui obiectiv stabilit pentru ANRE.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati