ANRE: Numărul de reclamaţii a urcat cu 64% anul trecut. Facturarea a reprezentat principala problemă

Numărul de reclamaţii primite de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a crescut cu 64% anul trecut, pe fondul problemelor întâmpinate de consumatori în piaţa concurenţială de energie electrică şi de gaze naturale, în special în ceea ce priveşte facturarea, informează, joi, ANRE.

Pe parcursul anului 2022, în urma acţiunilor de control efectuate, au fost aplicate 2.776 de sancţiuni contravenţionale operatorilor economici din sectorul energiei, în valoare totală de 37,19 milioane de lei.

„În anul 2022, am primit şi am soluţionat în cadrul autorităţii un număr de 39.001 reclamaţii formulate de persoane fizice şi juridice beneficiare ale serviciilor prestate de operatorii economici din sectoarele energiei electrice şi gazelor naturale dintre care 25.974 de reclamaţii au fost înregistrate în sectorul energiei electrice, iar în sectorul gazelor naturale 13.027. Tendinţa de adresare a reclamaţiilor se menţine în creştere faţă de anii anteriori, prin comparaţie cu anul 2021, în anul 2022, fiind înregistrată o creştere a numărului de reclamaţii de 64%, generată de problemele întâmpinate de consumatori în piaţa concurenţială de energie electrică şi de gaze naturale, cel mai adesea fiind semnalate aspecte legate de emiterea şi facturarea propriu-zisă a energiei electrice şi gazelor naturale cu aplicarea schemelor de compensare şi a plafonărilor de către furnizori, de contractarea energiei electrice şi gazelor naturale, de problemele apărute la racordarea la sistemele/reţelele de gaze naturale/energie electrică a utilizatorilor, inclusiv a prosumatorilor, dar şi aspecte legate de instalarea grupurilor de măsurare, precum şi de citirea indexului afişat de acestea”, se arată în comunicatul ANRE.

În domeniul energiei electrice, au fost aplicate 2.371 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 25,72 milioane lei. Cele mai semnificative sancţiuni au fost aplicate furnizorilor Electrica Furnizare (760.000 lei), Enel Energie Muntenia (500.000 lei), E.ON Energie România (475.000 lei), Enel Energie (470.000), Hidroelectrica (365.000 lei) şi CEZ Vânzare (90.000 lei).

În ceea ce priveşte distribuitorii, cele mai importante amenzi au fost aplicate DEER (2,745 milioane lei), E-Distribuţie Dobrogea (2 milioane lei), E-Distribuţie Muntenia (1,86 milioane lei), E-Distribuţie Banat (1,65 milioane lei), Distribuţie Energie Oltenia (1,2 milioane lei) şi Delgaz Grid (890.000 lei).

Printre contravenţiile sancţionate s-au numărat nerespectarea obligaţiei de citire a indexului aparatului de măsură a energiei electrice al clientului casnic, la un interval de maxim 3 luni, în vederea emiterii facturii de regularizare; nerespectarea prevederilor legale privind racordarea prosumatorilor la reţeaua de distribuţie a energiei electrice; nerespectarea obligaţiei de a transmite furnizorilor indexul echipamentului de măsurare, în vederea regularizării obligaţiilor de plată, ca urmare a schimbării efective a furnizorului de energie electrică; nerespectarea prevederilor legale privind racordarea clienţilor la reţeaua de distribuţie a energiei electrice; nerespectarea prevederilor legale privind calitatea tehnică a energiei electrice din standardul de performanţă pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice; integrarea, cu mari întârzieri, în sistemul de măsurare inteligentă (SMI) a contoarelor inteligente instalate la locurile de consum şi neasigurarea disponibilităţii continue a datelor de măsurare a energiei electrice; nerespectarea obligaţiei de transmitere, în termen de 15 zile lucrătoare de la înregistrare, a răspunsului la sesizările consumatorilor referitoare la facturile de energie electrică şi plata compensaţiilor aferente în cazul depăşirii termenului; nerespectarea obligaţiei de a returna clientului final sumele datorate, în termen de 5 zile de la data emiterii facturii cu decontul final de lichidare, în situaţia în care se înregistrează un sold negativ; nerespectarea conţinutului facturii de energie electrică; nerespectarea termenului de 5 zile pentru încheierea contractului de furnizare a energiei electrice; nerespectarea prevederilor legale privind schimbarea furnizorului de energie electrică; nerespectarea prevederilor legale privind perioada de facturare a energiei electrice; nerespectarea obligaţiei de a emite facturi aferente consumului de energie electrică conţinând schema de sprijin prevăzută de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 118/2021, aprobată prin Legea nr. 259/2021.

În domeniul gazelor naturale, au fost aplicate 405 sancţiuni contravenţionale în valoare de 11,47 milioane lei.

În ceea ce priveşte furnizorii, cele mai mari amenzi au mers către CEZ Vânzare (500.000 lei), E.ON Energie România (450.000 lei), Engie România (400.000 lei), Enel Energie (370.000 lei), Electrica Furnizare (350.000 lei), Enel Energie Muntenia (320.000 lei).

Operatorii de distribuţie sancţionaţi cu cele mai importante sume a fost Distrigaz Sud Reţele (460.000 lei), Delgaz Grid (180.000 lei), Euro Seven Industry (140.000 lei) şi Premier Energy (50.000 lei).

Producătorii de gaze naturale sancţionaţi fiecare cu 3,4 milioane lei au fost Black Sea Oil&Gas, Gas Plus Dacia şi Petro Ventures Resources .

Cele mai importante abateri au fost: nerespectarea prevederilor legale privind racordarea la sistemul de distribuţie a gazelor naturale; nerespectarea obligaţiei de emitere a avizului tehnic de racordare în termen de 30 de zile de la primirea unei cereri de racordare corecte şi complete; nerespectarea obligaţiei de gestionare, actualizare şi asigurare a trasabilităţii documentelor/documentaţiilor aferente obiectivelor sistemului de distribuţie, inclusiv cu modificările, înlocuirile, reparaţiile şi intervenţiile efectuate; nerespectarea obligaţiei de transmitere, în termen de 15 zile lucrătoare de la înregistrare, a răspunsului la sesizările consumatorilor referitoare la facturile de gaze naturale şi plata compensaţiilor aferente în cazul depăşirii termenului; nerespectarea obligaţiei de a emite factura cu decontul final de lichidare şi de a o transmite clientului final în termen de maximum 42 de zile de la data schimbării efective a furnizorului; nerespectarea obligaţiei de a emite facturi aferente consumului de gaze naturale conţinând schema de sprijin prevăzută de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 118/2021, aprobată prin Legea nr. 259/2021.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati