Inspectorii Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) au aplicat amenzi în valoare de 218.300 de lei în cazul unor unităţi alimentare din interiorul benzinăriilor.
Potrivit unui comunicat al instituţiei, acţiunile de control au avut loc în perioada 1-13 iulie şi au vizat unităţile care prepară şi comercializează produse alimentare în incinta benzinăriilor.
Astfel, au fost verificate 240 de unităţi, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 31 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 218.300 de lei, precum şi 20 de avertismente. De asemenea, inspectorii ANSVSA au emis două Ordonanţe de Suspendare a Activităţii (OSA).
„Controalele au vizat respectarea normelor sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor privind prepararea şi comercializarea produselor destinate consumului uman, precum şi modul de colectare, depozitare şi neutralizare a subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman (SNCU) şi a deşeurilor rezultate din activitatea de alimentaţie publică”, se arată în comunicat.
În cadrul verificărilor, inspectorii ANSVSA au constatat neconformităţi, precum: implementarea incompletă a programului de autocontrol; lipsa instruirii personalului cu privire la respectarea normelor de igienă şi siguranţă alimentară; nerespectarea cerinţelor privind etichetarea şi depozitarea produselor alimentare; existenţa unor deficienţe structurale în spaţiile de depozitare, inclusiv pavimente deteriorate; lipsa spaţiilor frigorifice destinate păstrării subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman (SNCU); utilizarea unor recipiente pentru colectarea SNCU care nu erau identificate şi marcate corespunzător, precum şi neactualizarea documentelor de monitorizare a temperaturii; prepararea şi comercializarea de sandvişuri în unităţi care nu deţineau aprobare sanitar-veterinară pentru această activitate.
Reprezentanţii autorităţii de control precizează că acţiunile de verificare a operatorilor economici vor continua la nivel naţional şi, în acelaşi timp, recomandă consumatorilor să semnaleze orice suspiciune privind siguranţa alimentelor prin Call Center.
Sursa: Agerpres


