Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) anunță finalizarea acțiunilor de control desfășurate în cadrul festivalului „Beach, Please!”, precizând că, pe durata evenimentului, nu a fost înregistrat niciun caz de toxiinfecție alimentară în rândul celor aproximativ 150.000 de participanți.
Potrivit instituției, verificările au fost realizate prin structurile teritoriale și în cadrul Comandamentului Estival Regional 2026, având ca principal obiectiv protejarea sănătății publice și prevenirea riscurilor asociate consumului de alimente.
Inspectorii ANSVSA și-au început activitatea înainte de deschiderea festivalului, evaluând și înregistrând toate unitățile care au comercializat produse alimentare în zona evenimentului, de la restaurante și fast-food-uri până la pizzerii, gogoșerii și clătitării.
Totodată, autoritatea a organizat controale pe principalele rute de aprovizionare către litoral și în stațiunea Costinești, unde au fost verificate condițiile de transport și proveniența produselor alimentare.
Pe întreaga durată a festivalului, echipele de control au monitorizat permanent respectarea normelor privind igiena, prepararea, depozitarea și manipularea alimentelor, pentru a se asigura că operatorii economici respectă legislația în vigoare.
ANSVSA consideră că rezultatul obținut, respectiv lipsa oricăror cazuri de toxiinfecție alimentară, reflectă eficiența măsurilor preventive și colaborarea dintre autorități și operatorii economici. Instituția anunță că acțiunile de monitorizare vor continua pe întreg litoralul românesc pe parcursul sezonului estival.


