Conducerea Muzeului Antipa se opune înstrăinării a 45% din suprafața liberă de construcții cerută de Guvern

Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” a înaintat luni un răspuns către Ministerul Culturii, prin care îşi manifestă opoziţia faţă de ideea înstrăinării a 45% din suprafaţa liberă de construcţii a instituţiei. 

Instituția muzeală a primit, din partea autorităţii finanţatoare – Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale -, solicitarea de a răspunde unei adrese venite dinspre Secretariatul General al Guvernului privind cedarea a 5.300 de metri pătraţi din parcul muzeului în vederea realizării unei alte construcţii, scrie Hotnews.ro.

Cum a fost motivată decizia Muzeului Antipa

„De asemenea, anterior primirii acestei adrese, managerul Muzeului, Luis Ovidiu Popa, a fost invitat la sediul Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară pentru a semna un plan de dezlipire a terenului pe care Muzeul „Antipa” îl are în administrare, dezlipire pe care nu a solicitat-o, despre care nu fusese informat şi pe care nu o doreşte. Muzeul îşi manifestă regretul pentru această situaţie de confuzie, de care nu se face vinovat, şi îşi reafirmă intenţia păstrării integrităţii parcului istoric”, precizează sursa citată. 

Argumentele prin care instituția și-a motivat refuzul sunt legate de: calitatea de monument istoric a muzeului, în integralitatea sa, apartenenţa la o zonă construită protejată; importanţa spaţiului verde din incinta instituţiei, nevoia de spaţiu pentru activităţile muzeului.

Potrivit sursei citate, „datorită dezvoltării patrimoniului şi diversificării activităţilor din ultimii 100 de ani, muzeul are nevoie de suplimentarea depozitelor pentru colecţiile în continuă creştere, de un spaţiu adecvat pentru organizarea de expoziţii temporare de anvergură, dar şi de spaţii noi de expunere”. 

Astfel, este importantă păstrarea intactă a suprafaţei de teren ce aparţine muzeului, fiind practic garantul existenţei şi dezvoltării Muzeului Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa”.

În context, instituţia îşi manifestă încrederea că Guvernul va lua în considerare „necesitatea păstrării parcului actual şi a extinderii spaţiilor Muzeului, fără afectarea spaţiului verde”. 

Cu un patrimoniu de aproximativ 2 milioane de exemplare şi un număr de vizitatori de 311.639 în anul 2018, Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” este unul dintre cele mai vizitate muzee din Bucureşti şi din ţară. 

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati