Antonel Tănase (deputat Forța Dreptei): Agenția de rating Fitch a comunicat că Bucureştiul și-a îmbunătăţit perspectiva; O bună parte dintre aceste realizări extraordinare pentru bucureșteni au fost și sunt posibile datorită unui Primar, Nicușor Dan

Antonel Tănase, deputat Forta Dreptei,  scris joi că Agenția de rating Fitch a comunicat că Bucureştiul și-a îmbunătăţit perspectiva de la negativă la stabilă și că o bună parte dintre aceste realizări extraordinare pentru bucureșteni au fost și sunt posibile datorită unui Primar, Nicușor Dan. 
  • ”Adevărata credință a unui politician nu stă în declarațiile goale de iubire către cetățeni, ci în munca susținută pentru a contribui la creșterea calității vieții acestora.

Adevărata dovadă de respect a unui politician pentru cei care l-au ales nu stă în rețete de cozonac postate de sărbători pe rețelele de socializare, ci în profesionalismul și interesul sincer pentru oameni. Dar mai ales în dovezi transpuse în fapte.

  • Agenția de rating Fitch a comunicat că Bucureştiul și-a îmbunătăţit perspectiva de la negativă la stabilă și a revizuit profilul individual de creditare (SCP) al capitalei României de la „bbb plus” la „a”, reflectând revizuirea profilului de risc de la „nivel scăzut mediu” la „nivel mediu”, performanţa operaţională solidă şi planul ambiţios de investiţii.

„Profilul de risc al Bucureștiului (sau toleranța la îndatorare) a fost revizuit la „mediu” de la „mediu scăzut”, ca urmare a revizuirii a doi factori de risc cheie.

În ceea ce privește ajustarea cheltuielilor, Fitch și-a revizuit evaluarea de la „mediu” la „puternic”, deoarece consideră că Bucureștiul are o flexibilitate a cheltuielilor mult mai mare decât alte municipalități din România, cu o mai mare capacitate de a reduce cheltuielile ca răspuns la scăderea veniturilor.
  • Fitch mai spune că responsabilitățile obligatorii cu cea mai mică flexibilitate a cheltuielilor reprezintă mai puțin de 70% din cheltuielile de funcționare ale orașului, inclusiv educația, asistența socială, administrația și siguranța publică.

Bucureştiul, cu o populaţie de aproximativ 2,16 milioane de locuitori, este responsabil pentru mai mult de 30% din economia ţării, iar nivelul local de bogăţie este de peste patru ori mai ridicat decât media naţională.

O bună parte dintre aceste realizări extraordinare pentru bucureșteni au fost și sunt posibile datorită unui Primar, Nicușor Dan, care nu apare mult pe la televizor, nici nu stă toată ziua pe rețelele de socializare ca să povestească în ce fel fabulos a reparat un robinet din Titan, nici nu își face mii de poze cu un petic lipit de o țeavă punctând un mare succes, dar salvează Capitala de la dezastrul în care a fost lăsată în ultimii 30 de ani.
  • Începând cu aerul pe care-l respirăm, reducând praful lăsat de mafia imobiliară și achiziționând mijloace de transport ecologice și terminând cu atingerea scopului principal pentru care a vrut să devină Primar: să schimbe în bine viața oamenilor.
Să ne reauzim sănătoși!”, scrie Antonel Tănase.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati