Antonel Tănase (Forța Dreptei București): Am avut o întâlnire cu Nicușor Dan, unde am discutat câteva teme de importanță majoră pentru bucureșteni

Liderul Forța Dreptei București, Antonel Tănase, anunță că liderii formațiunii au avut o întâlnire cu primarul general al Bucureștiului, Nicușor Dan, unde au discutat câteva teme de importanță majoră pentru bucureșteni. 
  • ”Cu toate că traversăm perioada concediilor, zilnic organizăm întâlniri în cadrul Forța Dreptei pentru a veni cu cele mai bune soluții la problemele oamenilor. La nivel național au avansat discuțiile în vederea realizării unei colaborări pentru scrutinele electorale care vor urma.

Obiectivul major îl reprezintă crearea unei alternative de dreapta la actuala coaliție guvernamentală toxică. Cu siguranță vom găsi formula de alianță cea mai bună pentru alegerile din 2024 și ne vom respecta promisiunile”, susține Antonel Tănase.

  • ”Tot astăzi, am avut o întâlnire cu primarul general al Bucureștiului, domnul Nicușor Dan, unde am discutat câteva teme de importanță majoră pentru bucureșteni. Planul Urbanistic General care a fost amânat ani de zile va fi supus dezbaterii publice în luna septembrie și se dorește a fi finalizat până la sfârșitul anului. Am discutat despre spațiile verzi, traficul din capitală și semaforizarea inteligentă, care în continuare merită o atenție sporită și servicii pe măsură din partea autorităților”, mai spune Antonel Tănase.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati