Deputatul partidului „Forţa Dreptei”, Antonel Tănase, propune oprirea subvențiilor către partide, în această perioadă în care ”românilor li se cere să fie înțelegători și să coopereze cu Statul”. El susține că, în contextul social și economic actual, ”cel mai drept” ar fi ca ”Statul să coopereze la rându-i cu cetățenii săi, oprind subvențiile către partide, atâta cât timp acestea nu se află în campanii electorale”.
”În această perioadă în care românilor li se cere să fie înțelegători și să coopereze cu Statul pentru a depăși criza socială și economică post pandemie și război, cel mai drept ar fi ca Statul să coopereze la rându-i cu cetățenii săi, oprind subvențiile către partide, atâta cât timp acestea nu se află în campanii electorale. Să ne reauzim sănătoși!”, a scris deputatul Tănase, pe Facebook.
El se întreabă de ce se dau acești bani partidelor, mai ales când nu se desfășoară campanii electorale, argumentând că ”în cuantum, un partid primește lunar, pentru fiecare parlamentar al său, aproximativ 45,000 lei, doar din aceste subvenții.”
”Haideți să ne uităm la sumele primite de PSD și PNL pe lună: total subvenție de la bugetul de stat pentru luna ianuarie 2022 (lei): PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT 7.037.542,85 lei și PARTIDUL NAȚIONAL LIBERAL 5.966.064,33 lei.”, precizează Antonel Tănase.
În același timp, deputatul Forței Dreptei spune că, deși pare greu de crezut, noi, românii, suntem norocoși pentru că „avem pământ pe care îl putem munci, avem libertate să ne alegem meseria, cuvintele și dorințele, avem copiii în siguranță, avem aer să respirăm peste orice graniță, suntem datori doar destinului nostru să ne căutăm fericirea”.
Cu toate acestea, el este de părere că ne-ar fi mai bine dacă poporul muncit nu ar mai susține, din banii lui adunați din taxe și impozite, subvențiile acordate partidelor.
„Zic aceste lucruri pentru că deși ne plângem des, și pe bună dreptate, de facturi sau neajunsuri, nu trăim drama fraților noștri vecini care și-au luat casele într-o valiză, copiii la subraț și au fugit care încotro din calea bombelor și a morții.
Dar ne poate fi și mai bine, oameni buni. Da, ne poate fi mai bine dacă poporul muncit nu ar mai susține, din banii lui adunați din taxe și impozite, subvențiile acordate partidelor politice, când acestea nu se află în campanie electorală.
Trăim vremuri grele, chiar dramatic resimțite de cei cărora factura la gaz și energie le depășește salariul sau pensia. Așa că orice sumă salvată la bugetul de Stat contează, fiindcă acești bani pot veni în ajutorul românilor.”, a completat alesul.