Anumite zone din jurul traseelor de metrou M4 și M5, dar și în zona Piața Unirii din Capitală, ce urmează să fie sub-traversate de infrastructura de transport, prezintă deformări importante, relevă un studiu realizat de o companie de tehnologii de instrumentare și monitorizare a riscurilor structurale și geotehnice, potrivit Agerpres.
Cel mai recent studiu din satelit realizat de Sixense arată care sunt zonele sensibile asociate infrastructurii subterane a orașului București. Mai exact, cartierele și zonele ce urmează să fie sub-traversate de liniile de metrou aflate în dezvoltare, M5 și M4, prezintă deformări de până la +15 mm în ultimul an.
De asemenea, o altă zonă considerată sensibilă în Capitală este și Piața Unirii, arată studiul realizat în perioada aprilie 2023 – octombrie 2024.
Au fost măsurate peste 2,6 milioane de puncte
Studiul a fost realizat prin măsurarea a peste 2,6 milioane de puncte și a vizat în mod special zonele și cartierele aflate în proximitatea viitoarelor proiecte de infrastructură de transport subteran din București, cum ar fi: M4 (Gara de Nord – Gara Progresul), M5 (tronson Eroilor – Piața Iancului) sau M7 (Voluntari – Bragadiru), precum și Piața Unirii, ca nod important în care se întâlnesc mai multe magistrale de metrou importante ale Capitalei, dar și ca zonă ce urmează a fi reabilitată de autoritățile publice, în urma mai multor expertize tehnice.
Studiul arată că zone importante din proximitatea sau de la intersecția viitoarelor magistrale M5 și M4 prezintă deformări semnificative. Printre acestea, se numără cartiere ca Eroilor, Berceni, Colentina sau Giulești. În același timp, în cazul zonei Piața Unirii, au putut fi observate chiar deformări diferențiale.
‘Ne-am propus realizarea studiului curent pentru a evidenția importanța acestui instrument de analiză, esențial în dezvoltarea infrastructurii urbane subterane. Studiul satelitar indică zone sensibile ce necesită monitorizare atentă atât în timpul execuției lucrărilor, cât și ulterior, în faza de exploatare, pentru a garanta că noile dezvoltări nu pun în pericol mediul construit din proximitate și, bineînțeles, pentru a preveni orice incidente sau accidente care ar putea afecta zona de influență’, a explicat Mariana Garștea, director general Sixense România, inițiator al studiului.
Potrivit acesteia, analiza atentă a cauzelor acestor deformări este esențială și nu trebuie să fie subiectul unor interpretări eronate sau concluzii pripite.
‘Ceea ce contează este ca autoritățile și dezvoltatorii de infrastructură să aibă acces la informații precise, necesare pentru luarea deciziilor responsabile și proactive. Lipsa unor date clare despre impactul asupra mediului construit poate genera conflicte juridice, riscuri operaționale și, cel mai grav, pericole pentru comunități. Prin acest demers, ne propunem să oferim o abordare echilibrată, demonstrând că există soluții viabile pentru dezvoltarea unei infrastructuri sigure și sustenabile, bazate pe cunoașterea detaliată a stării de fapt și a sănătății structurale a patrimoniului construit’, a mai spus Mariana Garștea.
Studiul realizat de către Sixense România, împreună cu Sixense Satellite, divizia specializată în măsurători din satelit din cadrul Sixense Group, reprezintă cea mai complexă analiză posibilă pe mediul construit din Capitală și este realizat în baza singurei tehnologii de la ora actuală care poate accesa retroactiv informații despre mișcările pământului și ale patrimoniului deja existent, prin suprapunerea imaginilor din satelit.
Mai exact, cercetarea a fost realizată pe întreaga suprafață a Bucureștiului, prin măsurarea a peste 2.681.778 puncte și captarea de imagini cu ajutorului satelitului COSMO-SkyMed, în perioada aprilie 2023 – octombrie 2024. Această tehnologie presupune folosirea imaginilor InSar (Interferometric Synthetic Aperture Radar) captate de satelitul COSMO-SkyMed care orbitează în jurul Pământului și care colectează date despre valoarea deformărilor acumulate în timp.
Imaginile astfel obținute sunt apoi procesate cu ajutorul Atlas, soluție dezvoltată de către Sixense Group, iar studiul este disponibil prin intermediul platformei digitale Beyond Monitoring, într-un format ușor de înțeles și de folosit pentru toți factorii-cheie care au nevoie de ele: de la gestionari de infrastructură până la dezvoltatori sau autorități publice.
Aceste studii din satelit sunt esențiale în proiectele majore de infrastructură rutieră și feroviară, deoarece permit identificarea tuturor zonelor vulnerabile de pe infrastructura existentă a unei autostrăzi și a zonelor vulnerabile de la suprafață, în mediul urban, pe durata construirii unui proiect de infrastructură subterană, în așa fel încât să nu existe riscul unor accidente cum ar fi surpările sau alunecările de teren.
O analiză similară realizată în 2021 de către companie a relevat încă de atunci deplasări semnificative ale solului în zone precum Republica, Militari, Berceni și Colentina.
Sixense România oferă tehnologii de instrumentare și monitorizare a riscurilor structurale și geotehnice asociate șantierelor, precum și inginerie specializată pentru diagnosticarea, protecția și întreținerea activelor (asset management) și platforme informatice digitale. Sixense România este prezent de peste 14 ani pe piața locală și face parte din Sixense Group, lider mondial în domeniu.
Printre proiectele din portofoliul companiei se numără: Prima secțiune – Linia de Metrou 5 București, Tunelele Daneș și Sighișoara, Lot 3 Autostrada Lugoj-Deva, Linia de metrou 4 București, Pod nou Agigea, Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf, Stadionul de fotbal Steaua, Pod Târnava, Pod Ulmeni, Neo Floreasca Lake, Aviației Tower, The Light, Millo 6, Tandem, Sema Park, Țiriac Tower, Ana Tower, Green Court C ș.a.
Compania este și membru co-fondator al Asociației Profesionale de Monitorizare Geotehnică și Structurală (APMGS).