ANUNŢ: A fost lansat în dezbatere publică noul Regulament salubrizare; De câte ori vor fi spălate străzile din Bucureşti

Noul Regulament de organizare şi funcţionare a serviciilor publice de salubrizare a fost lansat în dezbatere publică, a anunţat joi Primăria Municipiului Bucureşti.

Documentul  stabileşte, în premieră, reguli unitare de spălare a străzilor din Capitală, dar şi sancţiuni pentru operatori, în situaţia nerespectării acestor prevederi.

Potrivit PMB, documentul este realizat în acord cu prevederile de mediu, fiind îmbunătăţite măsurile privind combaterea poluării din Capitală, cum ar fi spălarea zilnică a  străzilor cu trafic intens sau posibilitatea sancţionării operatorilor de salubritate, în situaţia nerespectării acestor prevederi.

Pe lângă salubrizarea stradală şi măsurile antipoluare, noul Regulament aduce îmbunătăţiri şi în ceea ce priveşte salubrizarea menajeră, colectarea deşeurilor şi sancţiunile aferente, fiind adăugat şi un nou capitol referitor la deşeurile din construcţii.

Noul Regulament prevede reguli unitare de spălare a arterelor din Capitală, pentru toate sectoarele şi, în premieră, sunt prevăzute sancţiuni pentru nerespectarea acestor reguli. 

Astfel, operatorii de salubrizare vor fi obligaţi să spele bulevardele/ străzile/ arterele/ zonele aglomerate/ pieţe/ intersecţii/ târguri situate în zona centrală a oraşului unde traficul esteintens, minim o dată/zi.

Restul arterelor vor fi spălate de 1-3 ori săptămânal.

Măturile, periile utilizate în prezent se vor înlocui cu echipamente de aspiraţie.

Toate utilajele care deservesc serviciul de salubrizare se vor încadra în clasa de poluare minim EURO 4 şi vor fi dotate cu sistem GPS. 

Delegatarul serviciului (Primăriile Sectoarelor 1 – 6) şi Primăria Municipiului Bucureşti vor avea acces în mod obligatoriu la softul de verificare şi urmărire a sistemului GPS.

Potrivit documentului, creşte numărul de articole  supuse sancţiunilor, respectiv de la 72  în regulamentul vechi la 110. (sancţiuni noi pentru nerespectarea frecventelor minime de spălare/ stropit/ măturat mecanizat, întreţinerea salubrizării străzilor, colectarea deserurilor, întocmirea programelorde prestaţie a serviciilor etc.)

De asemenea, a fost majorat cuantumul amenzilor de la 1.000 la 3.000 în regulamentul vechi, respectiv de la 2.000 la 4.000 în regulamentul nou. 

A fost introdus instrumentul economic ‘platesti cât arunci’ pentru deşeurile colectate. Astfel, cei care colectează separat deşeurile pot să ajungă să aibă costuri mai mici/ să plătească taxe mai mici pentru colectarea deşeurilor.

Devine obligatorie implementarea unui sistem de colectare separată pe 5 fracţii: deşeuri biodegradabile, deşeuri hartie-carton, mase plastice, deşeuri de sticlă/metal, deşeuri reziduale.

Devine obligatorie pentru operatorii de salubritate informarea populaţiei privind colectarea separată a deşeurilor. 

Operatorii de salubritate au obligaţia de a aloca pentru fiecare tip de deşeu reciclabil separat o anumită zi din săptămână.

Colectarea deşeurilor din construcţii se realizează numai în containere standardizate. 

Transportul deşeurilor din construcţii provenite de la populaţie se realizează în containerele în care s-a realizat colectarea sau în mijloace de transport prevăzute cu sistem de acoperire a încărcăturii, pentru a nu avea loc degajarea prafului sau împrăştierea acestora în timpul transportului.

Proiectul poate fi accesat pe site-ul www.pmb.ro:https://www3.pmb.ro/institutii/cgmb/dezb_publica/proiecte.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati