ANUNȚ al Patriarhiei Române: Slujba de Florii şi cea a Învierii vor fi săvârşite în biserici, FĂRĂ credincioşi

În ciuda dorinţei multor credincioşi ca bisericile să fie deschise în noaptea Învierii, BOR anunţă că va respecta normele impuse de starea de urgenţă, iar slujbele vor fi ţinute fără credincioşi.

  • Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, a declarat, marți, la Antena 3, că în condiţiile aspre ale actualelor reglementări atât slujba de Florii cât şi cea a Învierii, vor fi săvârşite cuuşile bisericilor închise.

„Nu s-a emis un comunicat oficial al Patriarhiei Române, dar am putut estima astăzi, solicitat fiind cu câteva întrebări, următorul fapt: în condițiile menținerii actualelor reglementări valabile în starea de urgență, în absența unor modificări ale acestor reglementări sau derogări de la ele, slujbele din perioada următoare, așadar inclusiv slujba de Florii și cea a Învierii, vor fi săvârșite în biserici de către preoți. Din nefericire, fără participarea fizică a credincioșilor”, a spus Vasile Bănescu.

Credincioșii sunt îndrumați să urmărească slujbele pe internet sau la televizor, să aprindă o lumânare sau o candelă la miezul nopții și să spună „Hristos a înviat” de acasă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati