ANUNȚ / Din acest weekend, tramvaiul 41 și-ar putea relua circulația normală!

Consilierul primarului general Gabriela Firea, Marius Coajă, a anunțat că a fost finalizată consolidarea primului tronson al Podului Grant, cel dintre Turda spre Crângași, transmite bucurestifm.ro

Conform aceleiași surse, săptămâna aceasta, până în weekend, se realizează testele pentru sudurile de la calea de rulare a tramvaielor și, dacă buletinele de analiză ale acestor suduri vor fi bune și vor fi semnate de către proiectant, tramvaiele liniei 41 își vor putea relua circulația normală, a declarat Coajă.

Consilierul primarului general Gabriela Firea a subliniat că Podul Grant este unul foarte vechi și nu a fost consolidat niciodată. Lucrările de consolidare au demarat în vara anului trecut și sunt unele de mare amploare, care au necesitat o expertiză tehnică, o documentație de avizare tehnică a lucrărilor de intervenție și, în final, un proiect tehnic.

Marius Coajă a mai spus că, în ceea ce privește lucrările de pe Bulevardul Aerogării, au fost încheiate act adiționale la contractele cu consultantul și constructorul.

„Există, încă, o problemă juridică în ceea ce privește un lot de teren, dar sper să o rezolvăm cât mai repede și să finalizăm întoarcerea tramvaiului 5, astfel încât acesta să fie repus în circulație”, a declarat Coajă.

În context trebuie menționat faptul că, din cauza lucrărilor la calea de rulare, tramvaiele liniei 41 circulă pe un singur fir, în zona Crângași. Trec două sau chiar trei tramvaie către Ghencea, în timp ce acelea care circulă în sens invers așteaptă, apoi trec cele care circulă către Piața Presei și așteaptă tramvaiele din sens opus. Această circulație pe un singur fir duce la mărirea intervalului de succedare în stații.

Mai trebuie menționat faptul că, pe timpul lucrărilor, STB a înființat două linii navetă de autobuze, 641 și 642, pentru a suplini capacitatea de transport diminuată a liniei 41. Însă, spre deosebire de tramvaie, care beneficiază de linie pusă în zonă proprie, autobuzele se blochează în traficul general, mai ales pe porțiunea de traseu cuprinsă între Piața Domenii și ieșirea de pe Bulevardul Nicolae Titulescu către Basarab.

Sursa: bucurestifm.ro

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati