Anunțul lui Budăi privind noua OUG privind salariile. „Avem intenții bune pentru solicitările din Educație”

Ministrul Muncii a transmis că Executivul are ”bune intenţii în ceea ce priveşte solicitările angajaţilor din Educaţie, dar şi din alte domenii de activitate”.

  • Marius Budăi precizează că OUG pentru aducerea salariilor la nivelul grilei din 2022 a fost adoptată.

„Avem bune intenţii în ceea ce priveşte solicitările angajaţilor din Educaţie, dar şi din alte domenii de activitate! Dovadă stă faptul că, la propunerea Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale, Guvernul a adoptat astăzi Ordonanţa de Urgenţă prin care salariile pentru funcţiile comune din administraţie, prevăzute în Anexa VIII a Legii Salarizării 153/2017, se aduc la nivelul prevăzut în grila aferentă anului 2022”, a scris, vineri, pe Facebook, Marius Budăi.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati