Furnizarea apei calde şi a căldurii pentru circa 220 de blocuri din zona bulevardului Mihai Bravu va fi sistată până vineri, la ora 23:00, pentru integrarea porţiunilor de conductă înlocuită în şantierele deschise pentru două obiective din cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare, pe Magistrala 2 Sud, potrivit digi24.ro.
Potrivit unui comunicat al Companiei Municipale Termoenergetica, transmis luni Agerpres, este vorba de prima etapă a lucrărilor pentru reabilitarea sistemului de termoficare – lotul 1, coordonate de Primăria Municipiului Bucureşti, în cadrul proiectului finanţat cu fonduri europene, prin POIM, respectiv tronsonul amplasat pe şoseaua Mihai Bravu, în zona cuprinsă între străzile Răcari şi Laborator (lucrări în cadrul Obiectivului 1) şi în zona Spitalului „Victor Babeş” (lucrări în cadrul Obiectivului 4).
În cadrul Obiectivului 1 au fost înlocuiţi, în această etapă, aproximativ 550 de metri din conducta cu diametrul de 900 de milimetri, iar prin lucrările desfăşurate în cadrul Obiectivului 4 au fost înlocuiţi aproximativ 650 de metri din conducta cu diametru de 700 de milimetri. Conducta Magistralei 2 Sud a fost pusă în funcţiune în 1975, această zonă de reţea având aproape 50 de ani de funcţionare.
Obiectivele 1 şi 4 din POIM sunt importante, deoarece prin aceste şantiere se realizează lucrări de modernizare a conductelor ce asigură alimentarea cu agent termic a punctelor termice din Sectorul 2, pe tronsonul cuprins între CET Sud şi bulevardul Energeticienilor, şoselele Mihai Bravu, Ştefan cel Mare şi şoseaua Fundeni. Lucrările au fost continuate până la această dată având în vedere lipsa precipitaţiilor şi prognoza meteorologică cu temperaturi crescute în timpul zilei.
În cadrul acestor două obiective de pe Magistrala 2 Sud nu a fost posibilă realizarea provizoratelor, din cauza traseului de amplasare a conductelor, precizează sursa citată. Tot luni vor fi realizate manevrele de alimentare a punctelor termice din Sectoarele 4 şi 5 din CET Progresu, prin care vor fi asiguraţi parametrii termici şi hidraulici pentru circuitul de încălzire şi apă caldă.