Apa Nova anunță care au fost cele mai afectate zone din București din cauza ploii

În cursul serii de duminică s-au înregistrat fenomene intense de precipitații care au depășit cu mult valorile medii ale lunii iulie. În 3 ore, cantitatea medie de precipitații înregistrată a fost de peste 35 l/mp, având intensități de până la 76 l/mp. Zonele cele mai afectate au fost Theodor Pallady, Bvd 1 Decembrie, Tineretului, Drumul Taberei  etc. Un astfel de fenomen extrem are o probabilitate de aparițiee la câțiva zeci de ani.

Apa Nova transmite că Sistemul de canalizare este proiectat pentru preluarea unei cantități de cca. 20 l/mp în 2 ore. Asta înseamnă că, pentru a prelua în sistem o cantitate de apă generată de precipitații cu o intensitate precum cea înregistrată, este necesară o perioadă de timp de cca. 4-5 ore.

Apa Nova București s-a mobilizat și a intervenit în zonele vizate, care indicau apariția unor fenomene meteorologice imediate “Cod Galben”, anunțând cantități de 30 l/mp.

Astfel, la ora producerii fenomenului erau mobilizate echipe operaționale incluzând: 18 hidrocurățitoare, 10 autoutilitare și echipamente de pompare și 110 personal operațional, care au intervenit dedicat în teren pentru rezolvarea tuturor problemelor generate de evenimentul pluvial. Pana la această oră, se înregistrează 314 solicitări de intervențtie, din care 92 cu acumulări.

Echipele ANB acționează în continuare în toate zonele afectate indiferent dacă acestea fac parte din zona de responsabilitate a companiei Apa Nova București.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati