Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene lansează apelul de proiecte destinate consilierii, formării, găsirii unui loc de muncă şi finanţării noilor afaceri, a tinerilor care nu mai sunt în sistemul de învăţământ şi nici nu lucrează – NEETS (Not in Employment, Education or Training). În total, prin aceste proiecte urmează să fie sprijiniţi peste 22.500 tineri.
Apelul de proiecte se deschide miercuri, 3 noiembrie şi proiectele pot fi depuse până la 31 decembrie 2021.
„Mă bucur că demarăm această linie de finanţare prin care putem oferi şanse altor peste 22.500 de tineri să-şi croiască un drum profesional, şansă pe care nu au avut-o până acum. Alţi circa 60.000 vor beneficia de activităţi similare, prin cele peste 90 de contracte de finanţare pe care le-am semnat în septembrie. Toate aceste demersuri finanţate din Programul Capital Uman vor avea efecte pozitive în viaţa acestor tineri, iar schimbarea în bine este cel mai important rezultat”, a spus secretarul de stat MIPE Csilla Hegedus.
Apelul are un buget total de 92 milioane euro, din care 2 milioane euro alocare dedicată teritoriului ITI Delta Dunării. Valoarea maximă a unui proiect: 1 milion de euro şi durata maximă de implementare: 18 luni.
Prin aceste proiecte tinerii vor putea beneficia de următoarele tipuri de sprijin:
– cursuri de iniţiere, calificare, recalificare, perfecţionare sau specializare;
– cursuri de formare profesională recunoscute la nivel de întreprindere;
– sprijin şi orientare profesională pentru a-şi găsi un loc de muncă;
– subvenţii (micro-granturi) pentru înfiinţarea de noi afaceri, inclusiv sprijin post-înfiinţare afacere.
Acordarea subvenţiei (micro-grant) va fi condiţionată de înfiinţarea firmei (costurile aferente înfiinţării companiei vor fi acoperite prin proiect). Finanţarea va fi de maxim 25.000 euro pentru o afacere creată de tineri NEETs.
În total, se estimează că vor fi finanţate peste 800 de afaceri (minim 9 afaceri pe fiecare proiect realizat).
Cine poate solicita finanţare:
– Furnizori autorizaţi de formare profesională a adulţilor
– Furnizori acreditaţi de servicii specializate pentru stimularea ocupării
– Centre autorizate de evaluare şi certificare a competenţelor profesionale obţinute pe alte căi decât cele formale;
– Organizaţii sindicale – persoane juridice de drept privat
– Organizaţii patronale- persoane juridice de drept privat fără scop patrimonial
– ONG-uri;
– Organizaţii de tineret, legal constituite;
– Camere de Comerţ şi Industrie, persoane juridice de utilitate publică, fără scop patrimonial;
– SPO (inclusiv unităţile cu personalitate juridică din subordinea sa);
– Ministerul Tineretului şi Sportului si instituţiile subordonate/in coordonare;
– Asociaţii de întreprinderi.
Regiuni unde se vor implementa proiectele: Sud-Vest Oltenia, Sud-Est, Sud Muntenia, Centru.
Cine vor fi tinerii care trebuie incluşi în proiecte:
Exclusiv tineri NEETS şomeri, cu accent pe cei din mediul rural şi pe cei aparţinând minorităţii roma, cu vârsta între 16-29 ani, cu domiciliul sau reşedinţa într-una din regiunile de dezvoltare eligibile (Sud-Vest Oltenia, Sud-Est, Sud Muntenia, Centru), înregistraţi şi profilaţi în prealabil de către Serviciul public de ocupare – SPO (ANOFM prin unităţile cu personalitate juridică din subordinea sa aflate în regiunile de dezvoltare eligibile).
Pentru a fi eligibil în grupul ţintă, la data intrării în operaţiune, o persoană trebuie să îndeplinească în mod cumulativ următoarele condiţii:
– Să fie tânăr NEETs cu vârsta cuprinsă între 16 şi 29 de ani;
– Să fie înregistrat şi profilat de SPO;
– Să aibă domiciliul sau reşedinţa în regiunile de dezvoltare vizate de proiect (Sud Vest, Sud Est, Sud Muntenia , Centru).