APEL disperat al unui cunoscut actor

Actorul Constantin Zamfirescu, care a jucat și în serialul ”Trăzniții”, unde l-a interpetat pe soldatul Gogoașe Costel, face un apel disperat la toți cunoscuții si înaintea unei operaţii de cancer, cerându-le ajutorul, mai precis să doneze sânge în numele său.

“Am nevoie de sânge. Orice grupă. Nu aș fi vrut să fac asta! Nu v-aș fi scris nimic despre situația prin care trec, dar urmează sa fiu supus unei intervenții chirurgicale de extirpare a unui rinichi. Am fost diagnosticat cu cancer. O astfel de operație este mare consumatoare de sânge, iar perioada asta este una de mare carență în rezervele de sânge. Corpul medical mi-a cerut să găsesc măcar un donator care să facă acest gest umanitar. Oricine va dori sa facă asta, va trebui să specifice că donează pentru mine și spitalul Carol Davilla. Donarea se poate face la Centrul de Transfuzie de pe lângă Calea Victoriei. Cuvintele de mulțumire nu vor fi îndeajuns cât să exprime gratitudinea mea. Sunt deja internat, iar luni voi fi operat. Și sunt mulți ca mine care au nevoie. Eu am A2”, a scris artistul pe Facebook.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati