Opera Națională București a prezentat duminică, 30 iulie, la sala Musikverein din Viena, spectacolul „Crai Nou”, care-l omagiază pe compozitorul român, Ciprian Porumbescu.
- Este primul spectacol din istoria sa pe care Opera din București îl susține în Sala de Aur, în care concertează marile nume ale muzicii, considerată una dintre cele mai bune săli de concerte din lume. Este locul de unde se transmite an de an, pentru milioane de telespectatori, concertul de anul nou din capitala Austriei.
Să fii spectatorul unui concert în acest loc înseamnă să cunoști oraşul muzicii la cel mai înalt nivel de calitate. Să duci muzica românească într-un astfel de loc, înseamnă o mare oportunitate pentru artiștii Operei Naționale, spune Daniel Jinga, directorul Operei Naționale din București și dirijorul spectacolului: Sala Musikverein este un spațiu sacru pentru orice muzician. Este bine să punctezi că ai cântat aici măcar o dată în viață. Sala sună senzațional, iar pentru un muzician este foarte important să cunoască din când în când această plăcere de a cânta. Nu în ultimul rând, cred că este foarte important pentru Opera Națională, ca instituție, că ne aflăm aici. Turnee de genul acesta sunt menite să lucreze la mentalitatea angajaților, pentru că, știm cu toții, în orice domeniu, dar mai ales în muzică, este foarte importantă mentalitatea de învingător. (Daniel Jinga).
- Programul a cuprins în exclusivitate lucrări semnate de Ciprian Porumbescu, „Crai Nou” – prima operetă românească, „Balada”, „Rapsodia Româna”, „Tatăl Nostru”. Pe scenă au urcat soliștii, corul și orchestra Operei Naţionale din București, invitaţii speciali ai serii fiind solista Maria Coman și maestrul Gheorghe Zamfir, care spunea după concert: Din propria experiență vă spun că astfel de reușite rămân memorabile pentru fiecare artist care are această șansă în cariera sa. Cariera artistică a unor mari muzicieni români a fost construită pe concertele susținute în astfel de săli renumite, preferate de un public elevat, care au dat măsura valorii artistice, dincolo de granițele țării. Celibidache, Enescu, Porumbescu, Lipatti, astfel au devenit celebri și apreciați în lume. Fiecare apariție de acest fel, contribuie atât la recunoașterea valorii artistului cât și a țării sale de origine, pentru că auditoriul plăcut impresionat, devine curios să afle care sunt originile unui asemenea talent. (Gheorghe Zamfir)
Printre susținătorii și spectatorii acestui eveniment a fost și Ambasadorul României în Austria, Excelența Sa, domnul Emil Hurezeanu, care spunea la începutul spectacolului: „Crai nou” aici, la Viena, pe scena cea mai prestigioasă a muzicii austriece și, probabil, europene, este un eveniment extrem de important pentru diaspora românească, dar și pentru cultura română. Opera Națională din București onorează memoria unui mare muzician român, o personalitate iconică a culturii române, într-o legătură istorică, profund culturală cu Austria, pentru că bucovineanul Ciprian Porumbescu a studiat aici. Mă bucur să fiu prezent la acest eveniment. (Emil Hurezeanu)
Evenimentul a fost realizat cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni și susţinut de partenerii Operei Naționale București, Ambasada României în Austria și Biserica „Pogorârea Sfântului Duh și Ștefan cel Mare” din Viena.
Un eveniment de o asemenea anvergură va rămâne în inimile tuturor celor aproape 2000 de spectatori care au fost în această seară la Sala Musikverein. Consider că a fost un eveniment important atât pentru români, cât și pentru austriecii pe care i-am văzut aici. Ne bucurăm să susținem evenimente de asemenea valoare, a spus Gheorghe Florin Cârciu, secretar de stat al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni.
Spectacolul „Crai nou” prezentat la Viena se înscrie în seria de evenimente care-l celebrează pe compozitorul român, anul 2023 fiindu-i dedicat lui Ciprian Porumbescu. Se împlinesc 170 de ani de la naștere și 140 de ani de la moartea sa.
Opera Națională din București își propune să repete astfel de evenimente care duc spiritul autentic românesc în orașele lumii.