Aproape 100 de refugiaţi ucraineni, mutaţi din căminul Colegiului Energetic din Bucureşti

Aproape 100 de refugiaţi ucraineni vor fi, mutaţi din căminul Colegiului Energetic din Bucureşti, după ce administratorii au anunţat că nu îi mai pot adăposti. Oamenii vor rămâne în Bucurşeti, urmând a ajunge într-o clădire a Colegiului Ferdinand, scrie agenția de presă News.ro.

Potrivit Europa FM, aproape 100 de refugiaţi ucraineni – femei, bătrâni şi copii – vor fi mutaţi din căminul Colegiului Energetic din Bucureşti, după ce administratorii spaţiului au transmis că nu îi mai pot adăposti.

”Vor fi mutaţi, cu acordul lor, într-o clădire a Colegiului Ferdinand. Iniţial era în discuţie să fie mutaţi în Voluntari, dar oamenii au vrut să rămână în Bucureşti. Vor primi şi trei mese”, a declarat prefectul Capitalei, Toni Greblă, la Europa FM.

Acesta a explicat că spaţiile de cazare de la internatul Colegiului Energetic din Sectorul 5 vor fi necesare elevilor, care de luni încep pregătirile pentru examenele naţionale şi Bacalaureat.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati