Aproape 120 de curse au înregistrat întârzieri mai mari de 60 de minute, în intervalul 9 – 15 februarie, pe Otopeni

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) anunţă, joi, că, în intervalul 9 – 15 februarie, aproape 120 de curse au înregistrat întârzieri mai mari de 60 de minute pe Aeroportul Internaţional “Henri Coandă” Bucureşti.

”În intervalul 9 – 15 februarie 2023, pe Aeroportul “Henri Coandă”, 119 de zboruri (aterizări şi decolări) au înregistrat întârzieri mai mari de 60 minute. Pentru 62 dintre acestea, companiile aeriene au raportat drept cauză întârzierea sau rotaţia echipajelor sau aeronavelor”, a transmis, joi, CNAB.

Sursa citată a precizat că cele mai multe zboruri cu întârzieri de peste o oră s-au înregistrat, în ordine, la principalii operatori de pe aeroport, respectiv Wizz Air (38 zboruri), Ryan Air (32 zboruri), Tarom (20 zboruri).

În acelaşi interval de referinţă, au fost anulate 23 de zboruri.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati