Aproape 3.000 de elevi din Bucureşti, instruiţi pentru situaţii de urgenţă în centrul mobil IGSU

Aproape 3.000 de elevi din Bucureşti vor fi instruiţi cum să reacţioneze în situaţii de urgenţă, până la finalul lunii mai, în centrul mobil cumpărat de DSU şi pus la dispoziţia IGSU.

„După aceasta sesiune de instruire în Bucureşti, utilizând un singur centru mobil, vor fi formaţi aproape 3.000 de copii. Această caravană va merge în ţară, pe perioada verii în regim de vacanţă, dar începând cu data de 5 septembrie, cu reluarea cursurilor, cred că vom intra din nou în plin program de formare. Este vorba despre şase zile pe săptămână”, a declarat Sorin Cîmpeanu, scrie pressonline.ro.

”Educaţia poate salva vieţi”

Potrivit ministrului Educaţiei, centrul mobil de instruire a populaţiei pentru răspuns la situaţii de urgenţă poate forma zilnic 160 de copii, iar până la finalul lunii mai acesta se va mai deplasa în alte 16 şcoli din Capitală. El a subliniat că educaţia poate salva vieţi.

„Această acţiune este în linie cu strategia Ministerului Educaţiei de a promova educaţia pentru viaţă. După ce am avut acţiuni de promovare a educaţiei juridice, a educaţiei financiare, a educaţiei pentru sănătate, iată o componentă extrem de importantă, aceea a educaţiei care poate salva vieţi, educaţia pentru a preveni şi pentru a şti să acţionăm în situaţii de urgenţă. Fie că vorbim de cutremure, fie că vorbim de incendii, fie că vorbim de inundaţii sau de alte situaţii de urgenţă, copiii trebuie să fie pregătiţi (…). Această educaţie pentru viaţă se desfăşoară acum la nivel pilot, dar aşa cum v-am promis, începând din septembrie 2023 va fi o disciplină obligatorie, cu module adaptate specificului activităţii şi vârstei copiilor, mai cu seamă în planurile de învăţământ”, a spus Sorin Cîmpeanu.

Potrivit şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, acest centru mobil este „foarte modern” şi include simulatoare bazate pe sisteme inteligente.

Centrul mobil şi-a început, miercuri, activitatea de instruire în unităţile de învăţământ, urmând ca în cursul anului să staţioneze în mai multe oraşe din ţară, pentru a forma o parte cât mai mare a populaţiei în privinţa gestionării situaţiilor de urgenţă, potrivit unui comunicat al Fundaţiei pentru SMURD.

Achiziţionat în 2021 de DSU, prin Fundaţia pentru SMURD, centrul mobil a fost pus la dispoziţia Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, dar utilizarea lui nu a fost posibilă până în prezent din cauza situaţiei epidemiologice generate de pandemia de COVID-19.

Cu o valoare de aproape 436.000 de euro, dintre care 387.000 de euro reprezintă contribuţia Kaufland România, iar aproximativ 50.000 de euro cea a Fundaţiei pentru SMURD, centrul mobil este dotat cu echipamente inteligente care simulează situaţii de urgenţă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati